Ai grija cu cine imparti bucuria!

Ai grija cu cine imparti bucuria!

Oct 25
Apreciaza postarea si da mai departe...

Deşi sunt fiinţe divine (provenind din aceeaşi esenţă-Dumnezeu), oamenii nu sunt tocmai buni.

Nu poţi spune despre tine că eşti bun, dacă ai nutrit vreodată gânduri şi sentimente negative despre ceilalţi semeni ai tăi. Astfel de gânduri te-au determinat să spui cuvinte necugetate şi să faci fapte reprobabile.

Nimeni nu poate spune că este bun. Doar unul singur, Dumnezeu, este bun. Chiar şi sfinţii pe care îi cinsteşte biserica ortodoxă, nu au avut bunătate şi iubire de la început.

Ei au ajuns la iluminare, printr-o acerbă analiză interioară, prin credinţă şi printr-o puternică transformare în conştiinţă.

Omul, deşi a fost creat să trăiască în fericire veşnică, în strânsă legătură cu Creatorul Său, mai degrabă a preferat să fie pe cont propriu, cunoscând binele şi răul, fiind treptat tot mai mult deconectat de la Sursa lui divină.

Astfel, el trăieşte mereu între cele două surse ( a binelui şi al răului) şi depinde numai de el de la ce sursă se alimentează prin alegerile care le face.

Sunt zile sau perioade în viaţa noastră când ne simţim fericiţi, bucuroşi, împliniţi şi prosperi. Şi, parcă nu am vrea să ţinem doar pentru noi această bucurie, fericire sau împlinire sufletească.

Ne gândim să împărtăşim cu alţii bucuria noastră, tocmai pentru ca şi aceştia să se poată bucura împreună cu noi şi să se “hrănească” din lumina acestei bucurii.

Căci aşa am fost învăţaţi că este creştineşte: să nu păstrăm doar pentru noi bogăţiile lăuntrice, ci să le împărţim.

În acest fel, vor învăţa şi alţii să fie bucuroşi şi fericiţi şi vor împărţi şi ei din preaplinul inimii lor, când li se va oferi asemenea ocazii.

Şi ce bine ar fi să devenim o naţie de “bucuroşi”!

Desigur, sunt o idealistă! Revenind în realitate, rezultatele nu vor putea să fie atât de pozitive, pentru că nici oamenii nu sunt atât de pozitivi.

Dimpotrivă! Sunt mult mai mulţi oameni negativi decât pozitivi ! Iar invidia acestor oameni negativi este mare!

În general, aceşti oameni negativi au devenit aşa pentru că au ales sursa răului; şi-au pierdut busola în viaţă, au trecut printr-un hăţiş de îndoieli şi spaime, au trăit în suferinţe care i-au făcut să orbecăie prin beznă, neştiind ce se întâmplă cu ei şi de ce, alegând drumul fără ieşire.

Tot ce le rămâne “de făcut” acestor oameni, este să lanseze gânduri de ocară, să bârfească şi să invidieze.

Ei au rămas îngrădiţi în deznădejdea inimii lor şi în credinţa că alţii sunt de vină pentru ce li se întâmplă, în nici un caz ei.

Pentru că nu şi-au lărgit orizonturile minţii şi inimii, au rămas slabi energetic, căutând să vampirizeze pe cei armonioşi şi în lumină.

Numai că, potrivit legii bumerangului, ceea ce emiţi vine înapoi la tine! Aşa că, satisfacţia lor de a face rău este de scurtă durată.

Din nefericire, civilizaţia noastră se află tot mai mult în pericolul de a se autonimici într-o dezlănţuire de ură.

Dacă nu va descreşte numărul persoanelor negative ( bârfitoare, invidioase, lacome, pizmuitoare, etc) nu văd un viitor bun pentru această omenire.

Vizionând emisiuni la tv, filme, sau citind literatură superficială care instigă la ură, răutate şi imbecilitate, nu facem decât să ne atrofiem creierul şi să acţionăm ca nişte oameni vlăguiţi, întrucât “întunericul” ia din putere, în timp ce “lumina” ţi-o amplifică.

Când ai o bucurie, este bine să te gândeşti de două ori cu cine împarţi această bucurie. Sunt oameni care deşi primesc cu un “zambet larg” bucuria ta, de fapt acesta este de faţadă.

În spatele zâmbetului lor, de fapt se află altceva: realitatea că, de fapt ei chiar nu se bucură pentru tine şi nutresc gânduri negative la adresa ta.

Prin gândurile lor ei îţi pot bloca bucuria. Gândurile negative pot face rău tutuor persoanelor în cauză.

De fapt, este mai bine să fii rezervat cu micile sau marile bucurii atunci când le împărtăşeşti. Mai bine nu împărtăşeşti din entuziasmul tău şi laşi o perioadă să treacă până când “bucuria ta intră în normalitate” şi totul devine atât de evident, ca stil de viaţă.

La început, chiar şi inofensiv, bucuria ta, entuziasmul tău, pot fi interpretate ca o laudă ce poate”afecta” persoanele invidioase care se vor simţi “lezate” în Egoul lor.

Egoiştii, invidioşii folosesc, conştient sau inconştient, această putere a gândului pentru a face rău, deoarece ” râvnesc” la bucuria altora. Aceşti oameni “poluează” tot ce ating; iar poluarea nu se manifestă numai în plan fizic.

Ei nu se bucură ca şi ei ” să fie bucuraţi” la rândul lor, de Dumnezeu. Atâta pot ei să înţeleagă în ignoranţa lor.

În interior trebuie să introducem puritatea: în gânduri, sentimente, în dorinţe, priviri, cuvinte, în gesturi.

Prezenţa unei fiinţe spirituale este binefăcătoare pe toate planurile, pentru toate creaturile, pentru că acţionează favorabil asupra celor ce o înconjoară.

Invers, dacă sunt lăsate libere gândurile negative, întunecoase, distrugătoare, ale unei persoane dizarmonioase, acestea pot declanşa stări necorespunzătoare în minţiile a mii de persoane şi pot influenţa negativ o fiinţă omenească.

Dacă doriţi să stăpâniţi situaţia, hotărâţi să proiectaţi numai gânduri şi sentimente pozitive. Pentru că gândurile lucrează în favoarea sau în defavoarea voastră.

Noi nu suntem obişnuiţi să considerăm gândurile ca entităţi vii; toate gândurile de aceeaşi natură se întăresc şi se amplifică.

Ele pot veni ca să distrugă sau să ajute. Omul doar le atrage sau le respinge, pentru că în acest domeniu, există legi de atracţie şi de respingere.

Aşadar, ai grijă ce gândeşti şi cu cine îţi împarţi bucuria! Fii vigilent şi selectează-ţi prietenii cu atenţie, pentru ca gândurile şi sentimentele lor vizavi de tine, să fie întotdeauna luminoase!

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

0 comments