Cand timpul nu-ti mai apartine

Cand timpul nu-ti mai apartine

Jul 22
Apreciaza postarea si da mai departe...

Am scris intr-un articol precedent de faptul ca lozinca preferata si cea mai des folosita de oameni, atunci cand vrei sa ii inviti sau sa le propui ceva interesant pentru sanatatea, dezvoltarea sau evolutia lor spirituala este “Nu am timp si nu am bani”.

Motivul lipsei sau penuriei de bani (cash, finante, rezerva monetara samd) a fost si va fi in continuare invocat la orice nivel, atat la nivel micro si de individ cat si la nivel macro, de economie.
Nu vreau sa insist deocamdata pe acest subiect.

Pentru mine e insa mai grav faptul ca tot mai multi oameni spun ca nu au timp pentru sanatate, imbogatire sufleteasca, odihna sau hobby, chiar pentru educatia si cresterea copiilor.

Cand cineva spune ca NU ARE TIMP inseamna ca nu isi prioritizeaza de asa maniera activitatile, astfel incat sa-i ramana timp si pentru ceea este placut si necesar sufletului lui cat si dezvoltarii sale personale si spirituale.

Timpul este dupa sanatate, cea mai importata resursa de care dispunem intrucat TIMP=VIATA.

Daca ti-ai pierdut timpul cu nimicuri de tot felul, poti spune ca ti-ai pierdut viata. O viata traita fara un tel anume este pe jumatate pierduta.

Nu poti umple o viata doar cu munca, somn, flecareli, televizor( calculator), shopping, distractii de tot felul. Viata noastra are un scop si nu trebuie sa esuezi in a-ti indeplini menirea pentru care ai venit in aceasta viata.

Chiar daca prestezi o munca care iti place, aceasta nu ar trebui sa iti acapareze timpul in totalitate. Mai sunt si alte lucruri importante, obligatii si indatoriri de care trebuie sa tii cont la un moment dat in relatiile tale.

Munca innobileaza omul, insa, in momentul cand desfasori o munca peste limitele impuse de corpul fizic, ea devine o povara si te poate imbolnavi.

Cunosc foarte multi oameni care muncesc de dimineata pana seara, iar cand vin acasa sunt sleiti de puteri, nu mai au timp de familie si de treburile casnice, sunt mohorati si devin recalcitranti cu cei din jurul lor.

Daca le spui ca muncesc prea mult si in defavoarea sanatatii lor, dau din umeri si spun ca nu au incotro, caci au diferite responsabilitati, iar locurile de munca nu se gasesc prea usor.

Am observat ca exista o frica generalizata, care datorita neincrederii in capacitatile proprii, face ravagii in randurile salariatilor romani, uneori fortati de imprejurari sa suporte lungi si chinuitoare ore de munca si extramunca chiar fara recompense salariale corespunzatoare duratei muncii lor.

Sau, sunt oameni care au bani si prestigiu, dar raman tot niste robotei la serviciile lor.

Acesti oameni, care muncesc pana la epuizare, nu isi dau seama cat de absurda e viata lor.

Pentru niste bani (oricati) si pentru niste “victorii” in cadrul companiei unde lucreaza (niste titluri, functii, prime, prestigiu, lucruri materiale) rateaza multe si importante momente ale vietii (cresterea si evolutia copiilor lor, petrecerea timpului alaturi de parintii lor in etate, alaturi de prieteni samd), intrucat viata este constituita din clipe care nu mai pot fi derulate inapoi asemeni unui film, niciodata.

Daca nu realizeaza acest lucru, vor ramane doar niste trupuri umblatoare, fara urma de empatie fata de tot ceea ce conteaza in jur.

Majoritatea nu obisnuiesc sa ramana inradacinati in momentul prezent, caci se gandesc si isi fac planuri, chiar se impovareaza pentru viitor.

Ce rost au toate realizarile acestea ? Intr-un final, ajungi acolo unde vroiai sa ajungi si de fapt observi ca te simti ciudat dupa atata efort pe care l-ai facut.

Cate emotii, cate sacrificii si pentru ce? Pentru o clipa de extaz sau cateva momente de bucurie.

Golul interior tot il simt, in pofida banilor si a pozitiei sociale, pentru ca au pierdut legatura cu forul lor interior, infinitul din ei pe care l-au redus la tacere.

Aceasta legatura cu interiorul nu poate fi cumparata cu bani sau cu munca asidua; acestia doar “te ajuta” sa uiti cine esti tu, cu adevarat.

La un moment dat, tot iti pui intrebari, chiar daca nu recunosti deschis acest lucru: de ce mi-am consumat timpul cu astfel de lucruri?

Daca inainte iti placea sa fi apelat : doamna sau domnule presedinte, prof.dr.conferentiar, eminenta voastra, alteta voastra etc, acum aceste “functii” sau distinctii ajung sa nu mai aiba nici o valoare.

Scriitoarea canadiana Danielle Laporte spunea: “Va amintiti cine erati inainte ca lumea sa va spuna ce ar trebui sa fiti?”

Noi suntem determinati sa pierdem din vedere esentialul, pentru a nu descoperi cine suntem de fapt. Ascultandu-ne intuitia, in tacere, vom afla cine suntem.

Mai trebuie sa traim in inima si sa ne exprimam, neingradite, unicitatea si creativitatea. Sa cautam cu mintea deschisa cunoasterea, care va fi total diferita de cea pe care o avem acum.

In acest fel timpul ne apartine noua si nu societatii in care traim.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *