Cariera sau libertate? Constienta sau inconstienta?

Cariera sau libertate? Constienta sau inconstienta?

Feb 14
Apreciaza postarea si da mai departe...

Cariera sau libertate? 

Toţi trecem prin etape ale vieţii, nu tocmai confortabile financiar şi avem nevoie  de un loc de muncă pentru a ne întregi veniturile.

Nu este deloc neobişnuit ca să existe şi situaţii de “goluri ” financiare, din când în când,  din varii motive; ni se întâmplă tuturor. Doar că, problema ivită trebuie grabnic rezolvată şi “golul” financiar acoperit. Majoritatea dintre noi ne dorim independenţă financiară şi încercăm din răsputeri să o dobândim prin diferite mijloace, mai mult sau mai puţin bune.

Potrivit lui Robert Kiyosaki, în cartea sa “Cadranul banilor” exista 4 tipuri de profile profesionale: salariat (I), liber profesionist (II), manager sau proprietar de afacere (III) şi investitor (IV). În concepţia lui, cea mai mare independenţă financiară o au cei care sunt poziţionaţi în cadranul (III) şi (IV), deşi fiecare profil profesional prezintă riscuri.

Este doar o părere a autorului, care nu ştiu cât de valabilă mai poate fi astăzi, când asistăm la un puternic declin economic, la instabilitate financiară şi la scăderea puterii de cumpărare a oamenilor.

Doar nu putem să fim , din 7 miliarde de oameni câţi suntem pe planetă, doar manageri şi investitori.  Este o aberaţie.  Şi apoi cât să investeşti şi unde?  Până acum cei mai mulţi au investit în imobiliare sau în acţiuni ale unor companii puternic industrializate sau de renume.  Referindu-mă la ţara mea, cât să construieşti pentru a nu se exagera şi de a lua din spaţiul verde necesar pentru sănătatea, bucuria şi odihna oamenilor obişnuiţi?

Dacă ne uităm în jur, am ajuns o ţară de ” betoane” şi, pur şi simplu, nu se mai ţine cont de necesităţile oamenilor ci doar de scopurile egoiste ale unor aşa zişi “investitori” şi “oameni de bine” care ne-au umplut ţara cu astfel de construcţii ( mall -uri, depozite, clădiri de locuinţe şi birouri, altele) din care cele mai multe sunt goale şi nelocuite, accentuând “griul” şi aşa de greu de suportat al blocurilor comuniste inestetice şi insalubre.

Încă există tendinţa de a se construi din megalomanie, lăcomie sau exces, reducându-se drastic zona verde , încât nu ştiu cum vom mai rezista să nu suferim de claustrofobie datorită abundenţei zonelor gri din oraşe şi chiar din mediul rural.  Cu toate astea, sunt tot mai puţine locuri de muncă şi tot mai puţine firme care aduc utilitate economiei naţionale şi care satisfac nevoia de forţă de muncă.

Revenind la subiectul principal, după o perioadă de independenţă profesională, am ajuns la convingerea că este necesar să îmi caut un loc de muncă potrivit pregătirii şi abilităţiilor mele în domeniul financiar contabil (prima specializare).

Prin intermediul unei firme de resurse umane şi după un test profesional, am participat la un interviu pentru un post de Accounting partner intr-o multinaţională care prestează servicii de consultanţă, mai ales pentru  firme străine sau investitori străini.

În discuţia respectivă, angajatorul a pus accentul pe obligativitatea efectuării de ore suplimentare,  întrucât considera că este imperios necesar de a fi mereu la dispoziţia clienţilor, care, în mod spontan, puteau să ceară inopinat şi fără menajamente, tot felul de rapoarte sau să pună tot felul de întrebări, care întrerupeau activitatea curentă a seniorului sau managerului, după caz.  Ce m-a surprins este faptul că, doamna de la interviu vorbea cu atata degajare despre ore suplimentare încât i se părea ceva foarte “normal” ca acestea să facă parte din programul zilnic de lucru al unui salariat, chiar dacă la cele 8 ore de lucru normale potrivit legii se mai adăugau încă 3 ore cel puţin.

Nu este o noutate faptul că, ocazional, în departamentul financiar contabil se mai stă peste program atunci când sunt temene limită ale unor declaraţii fiscale sau raportări financiare, la închiderile de lună sau de an.

Însă, de aici şi până la a face o obişnuinţă de a impune salariaţilor să stea peste program datorită organizării defectuoase a diviziuni  muncii prin supraaglomerare cu lucrări datorită “economiilor” financiare şi datorită proastei gestiuni ale clienţilor care se trezesc să intervină după bunul plac în activitatea curentă fără o disciplină şi o programare a acestora, în detrimentul sănătăţii salariaţilor , acest lucru reprezintă un abuz pe care nimeni nu îl reclamă şi mai ales nu fac aceasta persoanele abuzate.

M-a uimit şi mai tare răspunsul respectivei doamne, când i-am explicat că printr-o mai bună organizare şi înţelegere a condiţiei umane aceste ore suplimentare nu sunt necesare (pentru că nu aduc nimic bun, nici pentru persoana surmenată, care ulterior se poate îmbolnăvi, nici pentru companie, prin slaba productivitate a angajaţilor) şi anume a specificat că eu vorbesc din punctul de vedere al angajatului care vrea să plece la terminarea programului de muncă, pe când ea vorbeşte din punct de vedere al “investitorului” care nu vrea să îşi piardă clienţii.

Cert este că doamna aceasta, are grave lacune de management şi prin felul cum gândeşte nu poate fi un lider adevărat. Un lider adevărat recunoşte că principalele lui ” active” ( resurse) aducătoare de profit sunt chiar salariaţii lui şi nu încearcă să îi “extermine” obosindu-i şi răpindu-le bucuria de a veni cu plăcere la servici; un adevărat lider îi încurajează, îi motivează şi le dă curajul şi independenţa de a se exprima pe ei înşişi, tocmai pentru a da tot ce au ei mai bun din ei.

Atunci când salariatul simte munca sa ca pe o corvoadă şi este stresat şi “umilit”, tratat ca un robot , ce pretenţie să mai ai de la acesta şi ce pretenţie să mai aibă el de la viaţă? Ce plăcere mai are şi cum se mai bucură de propria viaţă dacă şi-o petrece doar în frica că îşi pierde serviciul sau doar dîn motive de mândrie deşartă că are o “carieră” care îi consumă tot timpul dar îi gâdilă orgoliul? Chiar şi acel salariul ceva “mai consistent” pe care îl primeşte în această multinaţională nu justifică acest fel de tratament pe care îl acceptă sau nu de bună voie.

În ţările cu adevărat civilizate, proprietarii de afacere au înţeles cum stau lucrurile şi îşi tratează proprii angajaţi ca nişte parteneri de afacere, reducând activitatea acestora la 5 ore, dându-le posibiltatea de a avea suficient timp pentru odihnă şi de a fi creativi în beneficiul companiei, încurajaţi şi remuneraţi cum se cuvine.

Noi , ca ţară, suntem departe şi ne batem joc de “activele ” noastre care sunt oamenii; noi, românii,  avem un potenţial fantastic, dar ne punem singuri beţe în roate, pentru că suntem dezbinaţi, nu ne respectăm şi nu ne apreciem unii pe ceilalţi.

Toţi avem calităţi, dar şi defecte. Important este ca liderii din companii să observe calităţile din oameni astfel încât acestea, venind la suprafaţă, să estompeze defectele. Noi ducem o lipsă acută de lideri adevăraţi, iubitori de oameni şi totodată buni ” psihologi”.

Dar, e sinistră situaţia de pe piaţa muncii din Romania. Ai vrea şi poţi să munceşti dar se pare că nu prea ai de ce, pentru ce şi pentru cine.

Atâta timp cât găseşti angajatori care gândesc doar în scop personal şi egoist, prin muncă multă şi bani puţini ( tăindu-şi singuri craca de sub picioare, pentru că salariaţii încep să se trezească şi să se valorizeze), chiar realizezi motivul pentru care nu ai dori să munceşti pentru o astfel de persoană; sau cel puţin ai căuta în continuare jobul şi angajatorul care ţi se potriveşte, iar angajatorii abuzivi să fie lăsaţi de izbelişte.

Dar, frica paralizează; pentru că din cauza ei, au ajuns exploataţii şi exploatatorii, abuzaţii şi abuzatorii, etc. Ea este baza tuturor răutăţilor care se produc în lumea aceasta. Ea îţi fură libertatea. Ea îţi fură viaţa.

Dacă nu munceşti de plăcere, atunci de ce mai munceşti? Dacă munceşti doar pentru bani, rate, facturi, nu cumva ai greşit undeva? Îţi trebuie o nouă perspectivă şi o nouă abordare.

Dacă nu ne schimbăm modul de a privi munca şi oamenii, nu ne vom putea dezvolta niciodată ca ţară. Este trist că încă după 25 de ani mai suntem dezbinaţi şi încă  mai credem că binele nostru înseamnă răul sau lucrul în detrimentul celuilalt; în continuare societatea românească se ghidează după principiul ” eu obţin mai mult, dacă tu eşti în dezavantaj şi obţii mai puţin, ca eu să am profit.”

Aceste inegalităţi nu trebui să mai existe. Există loc pentru toată lumea; pământul acesta este mare şi putem trăi toţi pe El. Aşa ne-a lăsat Dumnezeu: să trăim uniţi şi în iubire, nicidecum dezbinaţi şi trăgând foloase materiale unii de pe urma altora.

Aşa că este bine să ne gândim de două ori înainte de a accepta anumite stări de lucruri care nu ne fac bine, ne şubrezesc stima de sine şi sănătatea.

Dacă nu am mai accepta frica în viaţa noastră, lucrurile în ţara aceasta ar fi mult mai bune. Dar, atâta timp cât vor exista persoane care din frică vor accepta orice şi vor face compromisuri în defavoarea lor, oamenii nu se vor bucura de o adevărată libertate.

Chiar şi cei care cred că au o aşa zisă ” carieră” practic nu au nimic, în afară de multitudinea de mii de ore de muncă depusă de cele mai multe ori pentru cauze efemere de prestigiu sau acumulări materiale deşarte.

Bucuria şi adevărata fericire se află în suflet , în plăcerea de a munci şi de a trăi aşa cum îţi doreşti , având un scop nobil în viaţă, o viziune.

Faptul că eşti un simplu robot care lucrezi 11 ore din 12 posibile, nu are cum să te facă mai fericit chiar dacă primeşti ceva mai mulţi bani, pe care îi cheltuieşti , în general, pe lucruri fără de valoare.

Să ne gândim mereu că astăzi poate fi ultima zi pe care Dumnezeu ne-o mai acordă şi neapărat trebuie să o trăim spre binele nostru şi nu al celorlalţi. Ceilalţi trăiesc lucrurile în acord cu propria lor viziune şi gândire.  Sunt direct responsabili pentru ei şi viaţa lor. Efectul de turmă nu trebuie să mai existe.  Privirea noastră trebuie aţintită în interior şi nu la exterior.

Depinde de tine cum vrei să trăieşti şi să munceşti. Care e rostul muncii tale?  Oare munceşti ca să trăieşti sau trăieşti ca să munceşti? Munceşti cu discernământ sau fără rost, fără conştienţă? Alege astăzi să dai un scop vieţii tale şi gândeşte-te bine că ea nu îţi este dată pentru lucruri lipsite de importanţă precum prestigiul şi bunurile materiale. Trăieşti aşa cum alegi să trăieşti !