Copiii napastuiti de soarta cer iubirea noastra

Copiii napastuiti de soarta cer iubirea noastra

Dec 17
Apreciaza postarea si da mai departe...

Favim.com-33703Copiii năpăstuiţi de soartă cer iubirea noastră

Ce poate să fie mai dureros decât să vezi nişte suflete în trupuri micuţe, care aproape că ne imploră să le iubim?

Sunt acei copii abandonaţi, chinuiţi, oropsiţi de soartă, care au avut nefericirea să se nască în neiubire sau ” accidental”.

Sunt acei copii, născuţi din părinţi care trăiesc viaţa la întâmplare , în inconştienţă totală, care nu îşi asumă responsabilitatea, nici pentru viaţa lor, darămite pentru alte vieţi, ale copiilor lor.

Sau poate sunt copii născuţi “din greşeală” , provenind din familii monoparentale.

E foarte greu să “clasifici ” vieţile altora pentru că  nici o viaţă nu seamănă cu alta; unii oameni  au chiar poveşti tragice de viaţă, din vina lor sau datorită contextului  nefavorabil în care şi-au dus existenţa.  Nu aceasta este problema.

Adevărata problemă este că aceşti copii se nasc fără iubirea maternă şi paternă, din momentul în care,  au cea mai mare nevoie de această iubire.

Când sunt mici, au nevoie , tot timpul, de sprijinul şi de afecţiunea adulţilor din preajma lor .

De asemenea,  au nevoie sa fie mângâiaţi , iubiţi, hrăniţi, ocrotiţi şi crescuţi într-o atmosferă plăcută, în armonie, cu învăţături morale şi de conduită, sănătoase, într-un mediu sănătos.

Şi totuşi, ce putem face pentru aceşti copii, care, de când sunt mici, se nasc cu traume emoţionale,  pe care le vor purta cu ei toată viaţa lor?

Se ştie, cele mai crunte probleme pe care le poate avea un om sunt cele care provin din suflet.

Cu greu pot fi vindecate aceste suferinţe în plan emoţional.

Un copil nu se  va putea dezvolta normal din cauza lipsei de iubire.

Sunt atât de mulţi copii bolnavi, cu malformaţii sau cu grave suferinţe, întrucât trăiesc în singurătate, nu li se acordă atenţie, nu au la cine să zâmbească şi spre cine să îşi ridice mânuţele lor firave.

Personalul din centrele de recuperare sau orfelinate,  oricât de bine intenţionat ar fi în creşterea şi îngrijirea acestor copii,  e insuficient şi nu poate suplini iubirea părintească.

Aproape că plângi din milă pentru aceste creaturi delicate, care nu pot să îşi exprime durerea decât prin plâns sau având chipuri lipsite de zâmbet.

Sunt atât de mulţi, pentru că şi sărăcia fizică şi morală este preponderentă şi tot mai multe familii nu îşi pot permite să îşi îngrijească cum se cuvine, copiii.

E de datoria noastră, creştină şi morală, să dăm o mână de ajutor acestor familii nevoiaşe, pentru că, de felul cum vom avea grijă de aceşti copii, bine sau rău, aşa va fi şi  în viitorul nostru.

Oamenii cu copii nu ar trebui să îşi iubească doar proprii copii, ci pe toţi copiii de care au cunoştinţă, într-un fel sau altul.

Toţi copiii sunt ai noştri. Viitorul nostru depinde de aceşti copii.

Dacă ei vor fi traumatizaţi, aşa va fi şi viitorul. Vom culege roadele învăţăturii pe care “am semănat-o” în copiii noştri.

Astazi am participat, la o seară de dinaintea Crăciunului,  în care s-au dat daruri unor copii abuzaţi, de la un centru de copii din Sectorul 4.

E trist că ne gândim mai mult la ei, ne pasă mai mult de siţuaţia lor şi le oferim cadouri în bani, dulciuri sau jucării, doar  în preajma Crăciunului.

Am văzut o tristeţe de nedescris în ochii unora dintre ei şi am rămas impresionată de inocenţa şi curăţenia sufletelor lor. Încă nu realizează în ce situaţie se află . Poate când vor fi mai mari. Sau, realizează, dar nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt.

Am remarcat o fetiţă, pe nume Larisa, care,  stătea in bancă, cu un rând în faţa mea;  s-a întors spre mine, mi-a zâmbit, mi-a luat mâna dreaptă într-a ei şi a strâns-o puternic.

Acest gest m-a impresionat foarte mult, pentru că se vedea că acestei fetiţe îi lipseşte iubirea părinţilor săi.

Când a primit cadou, un pachet cu Barbie şi cu articole de pieptănat şi îmbrăcat păpuşa, a plâns, în momentul în care,  încercănd să desfacă pachetul, doamna de la centru,  i-a luat-o, din mai multă siguranţă de a nu pierde accesoriile din pachet,  spunându-i că o să se poată juca cu ea când va ajunge, “acasă”, la centru.

Nu ştiu dacă un copil poate înţelege o astfel de explicaţie, mai ales atunci când e absolut nerăbdător (oare) să îşi ţină păpuşa mult visată, în braţe.

 

Nu toţi copiii sunt expansivi şi energici.  Mulţi dintre ei sunt extrem de sensibili şi trebuie trataţi cu mai multă grijă şi delicateţe.

Erau şi copii tăcuţi care nu scoteau un cuvânt, dar erau şi dintr-aceia mai îndrăzneţi, mai dinamici, care spuneau poezii moşului Crăciun, dornici să acapareze atenţia.

Unul dintre aceştia, David, ne-a uimit pe toţi cu carisma lui, cu talentul său de a spune poezie după poezie, cu veselia şi exuberanţa lui.

Copiii, ca noi toţi, sunt de temperamente diferite.  Dar indiferent de temperament, au nevoie de iubirea şi afecţiunea noastră.

Dacă am încerca fiecare, să ne facem timp şi să îi vizităm pe aceşti copii în  centrele de plasament,  poate nu s-ar mai simţi singuri şi năpăstuiţi de soartă.

Noi toţi putem să construim o lume mai bună.  Şi cu ce începem?  Bineînţeles, cu copiii!

Toţi copiii sunt ai noştri!

 

G.S

www.eusuntdivin.ro