Cu Dumnezeu alaturi nu esti niciodata singur!

Cu Dumnezeu alaturi nu esti niciodata singur!

Dec 07
Apreciaza postarea si da mai departe...

INNORICu Dumnezeu alături, nu eşti niciodată singur!

Ziua de 06 Decembrie 2014, mi-am petrecut-o într-un mod atât de minunat, cu muzică divină şi oameni frumoşi, într-o atmosferă caldă, frăţească, la Centrul Creştin Sapienţia.

Noi toţi avem nevoie, din când în când, să ieşim din cotidianul obişnuit, să ne strângem laolaltă, ca să fim în părtăşie, să ne spunem povestea vieţii, cu bune, cu rele, în iubire, să învăţăm unii de la alţii şi mai ales să îl proslăvim pe Dumnezeu, care ne-a creat, în special, cu scopul DE A NU FI NICIODATĂ SINGURI!

Invitatul principal al acestei întâlniri, care ne-a încantat pe toţi cu charisma, pofta de viaţă şi entuziasmul său, a fost domnul Costel Pârnău, care este un om cu totul special.

El ne-a mărturisit povestea vieţii lui, neobişnuită prin tragismul ei, dar care,  aşa cum se petrece întotdeauna în basme, are până la urmă un final fericit.

Dânsul a suferit foarte mult în copilărie datorită neînţelegerilor şi scandalurilor repetate dintre părinţii lui, a fost abandonat, la un moment dat şi trimis la o casă de copii,  suportând cu greu rigorile şi lipsa de iubire specifice unor astfel de instituţii rigide; însă, cel mai cumplit moment al vieţii sale, a fost atunci când, în urma unui accident de tramvai şi-a pierdut cele două picioare şi o mână, la frumoasa vârstă de 17 ani.

Vă daţi seama ce impact emoţional a avut asupra noastră această poveste  încărcată de suferinţă şi cât de încurajaţi ne-am simţit apoi, văzând lumina şi pofta de viaţă a lui Costel, care a trecut peste toate dramele vieţii la care a fost supus încă de mic copil.

Cu siguranţă, nu toţi am trăit o copilărie dramatică ca a lui Costel şi totuşi ne simţim atât de singuri, câteodată, descurajaţi şi abandonaţi de lume , fără să găsim o soluţie de scăpare.

Costel ne-a spus că, în momentul în care , la 17 ani, s-a văzut dintr-o dată fără cele două picioare şi o mână, a avut nenumarate depresii, pentru că se simţea o povară pentru mama şi surorile lui, dar şi pentru faptul că nu mai suporta să se vadă atât de neputincios.

Astfel că, odată, în timp ce stătea pe pat, singur în cameră, mama lui fiind la servici şi surorile la şcoală,  s-a hotărât atunci că,  fie ce o fi, o să se urce singur în scaunul cu rotile, care era la o distanţă mică de patul său.

Dorea să ajungă până la fereastră şi să privească afară. Cenuşiul camerei îi sporea tot mai mult starea de depresie.

Ambiţia şi dorinţa de a-şi recăpăta viaţa, l-au făcut să reuşească să se descurce singur şi, de atunci,  a perseverat mereu, până când,  a căpătat o oarecare siguranţă de sine şi a început să facă lucruri utile pentru casă.

Într-un filmuleţ care rula pe retroproiector, îl puteam vedea,  pe el, cum urca  şi cobora,  pe schelă,  aşa invalid cum era şi, cu pensula de văruit în singura sa  mână funcţională, îşi exercita frumos această activitate ca un adevarat meseriaş.

Costel cântă foarte frumos  la  nai.  Deşi pentru a cânta la un instrument este nevoie să folosim ambele mâini, Costel a reuşit să folosească o singură mână ca să cânte la nai.

La început profesorul său a fost sceptic că l-ar putea învaţa în condiţiile acestea, dar stăruinţa, ambiţia şi entuziasmul lui Costel l-au cucerit, astfel că, a fost de acord să îl înveţe să cânte la acest instrument.

Pentru Costel lucurile au început să se aşeze treptat.  Are acum o familie frumoasă formată din soţia şi cei 2 băieţi ai săi, David şi Alexandru.

Dar cel mai important lucru care trebuie ştiut, este faptul că, toate aceste lucruri minunate i s-au întâmplat, din momentul în care a început să se recunoască copil de Dumnezeu şi să Îi dea slavă Lui pentru iubirea sa nemărginită faţă de el.

La începutul experienţelor sale dramatice, el spunea că, nu dizabilitatea era principala cauză a depresiei sale, ci SINGURATATEA apăsătoare pe care o trăia.

Cel mai cumplit lucru e să ştii că ceilalţi îşi văd de treburile lor, de viaţa lor,  iar tu eşti pus într-un con de umbră şi tot aştepţi ca cineva să îţi acorde o atenţie cât de mică.

E dureroasă singurătatea, mai ales când avem aşteptări de la alţi oameni ca să facă ceva pentru noi şi nu ne întoarcem faţa spre Singurul care ar putea să ne ajute, cu adevarat,  acela fiind Creatorul nostru, Însuşi Dumnezeu.

Ce am vrut să menţionez prin acest articol este că, suferinţele noastre, de multe ori,  sunt extrem de NESEMNIFICATIVE  în comparaţie cu a altor oameni, care trăiesc adevărate tragedii.

Şi totuşi, ei sunt modele pentru noi, cei multi;  sunt un exemplu viu, că se poate trăi o viaţă frumoasă, ÎN CONDIŢIILE RESPECTIVE.

Îţi trebuie doar VOINŢA, CONŞTIENŢA, IUBIREA DE DUMNEZEU ŞI DE SEMENI şi nu vei fi niciodată singur.

Doar spunând aşa cum a spus Costel: Ajunge, PÂNĂ AICI!

Când ajungi să spui aceste cuvinte, ajungi să crezi că viaţa merită trăită, în orice condiţii, doar că, de tine depinde să faci ceva pentru a-ţi schimba viaţa.

Dar, înainte de asta,  TREBUIE SĂ CONŞTIENTIZEZI CĂ E NEVOIE DE O SCHIMBARE, DE UN ALT FEL DE PERCEPŢIE ASUPRA VIEŢII TALE!

Şi apoi, cel mai important lucru e atunci când, EŞTI CONŞTIENT CĂ EŞTI IUBIT DE CREATORUL TĂU şi nu încerci să cauţi vinovaţi pentru ce ţi s-a întâmplat; când accepţi să te ridici împotriva tuturor vicisitudinilor vieţii şi să le înfrunţi, privindu-le direct în faţă, atunci realizezi că DOAR TU EŞTI CREATORUL VIEŢII TALE!

Prin lecţiile de viaţă, te şlefuieşti asemeni unui diamant şi devii valoros prin înţelepciunea şi harul pe care le-ai căpătat în a-ţi trăi propria viaţă. Fii conştient de tine însuţi şi de forţa divină pe care o ai în tine!

G.S.

www.eusuntdivin.ro

0 comments