De ce ne lipseste bunul simt?

De ce ne lipseste bunul simt?

Sep 21
Apreciaza postarea si da mai departe...

Au trecut 30 de ani de la revoluţia din 1989, cu bune şi cu rele, dar mai ales cu rele.

Toţi ne plângem de starea deplorabilă în care a ajuns naţiunea română, însă doar atâta ştim să facem cel mai bine: să ne plângem, să ne văicărim, să dăm vina în stânga şi în dreapta (pe oricine, dar nu pe noi), să criticăm (din faţa tastaturii unui calculator, pe reţelele de socializare, etc), suntem cei mai buni la datul cu părerea (dacă alegeam pe X nu ar mai fi avut loc situaţia Y, dacă se întâmpla cum am gândit eu, ar fi fost altfel acum) şi tot felul de dacă, dacă, dacă la infinit.

Vrem să vină schimbarea aceea bună ca să ne scoată din haosul în care am intrat, însă ştiţi ceva? Fără participarea noastră! NU NOI! Noi doar asistăm şi ne dăm cu presupusul, că nu “ţine de noi schimbarea”; de la alţii să vină această schimbare, alţii să o facă, politicienii, spre exemplu, autoritaţile, căci de aceea i-am ales, nu noi care “nu avem nici o putere”.(OARE?)

În felul acesta gândeşte majoritatea oamenilor. Timp de 30 de ani românii au rămas doar simpli spectatori, observând decăderea din faţa televizorului, în timp ce spărgeau seminţe (ca să îl parafrazez pe Radu Moraru-Naşul.tv) sau mâncau floricele, sau orice altceva.

Mulţi au preferat să fugă de Romania cu sistemul ei ticăloşit, decât să facă ceva bun pentru această ţară sau să caute soluţii.

Mă refer în special la intelectualii cu minţile luminate care puteau să facă ceva pentru ţara lor şi nu au făcut. În schimb,

au făcut foarte mult bine pentru ţările lor adoptive, au contribuit la prosperarea acestora din plin. Nu ne mai putem baza pe românii care au plecat de mult timp şi care s-au rupt de România.

E problema lor şi se va vedea în timp dacă au procedat bine sau nu. Chiar dacă ţara aceasta îşi revine, va fi greu pentru aceştia să-şi părăsească avuţiile materiale, cariera. Ei nu se vor mai putea întoarce niciodată.

Principala calitate a unui bun român e să-şi iubească ţara şi neamul şi să nu fugă când acestea se află la ananghie, tot din cauza imprudenţelor şi neatenţiei noastre.

Noi cei rămaşi aici, în propria noastră ţărişoară, doar noi mai putem face ceva pentru ţara aceasta şi pentru viitorul copiilor noştri.

Această neimplicare a făcut să crească un buboi uriaş care are mult puroi, iar acum am ajuns la momentul in care acesta e pe cale să se spargă.

Pe parcursul acestor ani ne-am pierdut bunul simţ mai mult ca niciodată. Pierderea lui se vede în special în lucrurile mici, în ce gândim, spunem şi facem.

Dacă toţi ne-am recăpăta bunul simţ, ţara asta ar ajunge departe, recăpătându-şi respectul celorlalte naţiuni. Bunul simţ, aşa cum este definit în DEX, este acea normă logică de apreciere, comună majorităţii oamenilor. Asta înseamnă că este o normă, o regulă COLECTIVĂ. Dacă acest bun simţ nu e însuşit de toţi oamenii, atunci nu am făcut nimic.

Fară BUN SIMŢ ne pierdem calitatea de UMANI. Devenim inferiori animalelor.

“Omul a devenit atât de mic, încât animalele îi sunt mult, mult superioare. Plantele şi animalele asimilează în ele puterea naturală, divină, atâta timp cât omul nu le îndepărtează de natură. Animalul se află astăzi mult deasupra omului. De ce? Deoarece şi-a păstrat instinctul său de animal. Există şi animale, cum sunt cele de casă, care sunt răsfăţate de către om, şi care devin treptat ca şi oamenii pentru că ascultă de ceea ce le cer oamenii. Un animal trebuie să rămână animal! Ceea ce vine din partea Divină, este natural!” Bruno Groning

Circulă o poză pe internet cu un elefant care poartă în trompă un pui de leu şi care merge alături de leoaică la iazul cu apă ca să hidrateze puiul slăbit de putere. Deşi sunt animale sălbatice, lor nu le lipseşte iubirea şi altruismul.

Pe când la oameni, altruismul şi dorinţa de a ajuta prin voluntariat nu există în obişnuinţa românilor. A face o faptă bună nu vine direct din voinţa multora din ei. Dacă le sugerezi să facă un act de caritate, o faptă bună, au tendinţa să-ţi replice ceva de genul: ” Şi mie ce îmi iese dacă fac asta?”

Un om cu bun simţ are o conduită frumoasă faţă oameni, animale, natură şi faţă de tot ce îl înconjoară. Are respect faţă de tot ce e viu şi pozitiv în viaţa lui. Un om cu bun simţ elimină grotescul din viaţa lui. Nu admite să trăiască în negativitate. Acolo unde este el, transformă negrul în gri şi mai apoi în alb.

Pentru omul cu bun simţ viaţa se trasează în culori frumoase, pastelate. Oamenii cu bun simţ au fericire şi sănătate.

Şi cu toate acestea, deşi bunul simţ e un dat al omului, de ordin moral, observăm în jurul nostru prea mulţi oameni care nu manifestă bunul simţ. Efectele lipsei de bun simţ au condus la ceea ce suntem şi am devenit astăzi ca naţiune.

De ce sunt atât de mulţi oameni fără bun simţ? Pentru că sunt centraţi doar pe ei înşişi! În viaţa lor s-au produs fisuri morale de la uşoare la anormale, întrucât s-au rupt de ceilalţi, de natură, de Dumnezeu şi au sfârşit în frustrare.

Preocuparea lor faţă de ceilalţi oameni, faţă de ţară, de natură este atât de insignifiantă sau deloc. Sunt pur şi simplu ca nişte roboţi captivi în lumea lor virtuală şi nu le mai pasă de nimic. Simt dispreţ faţă de oricine şi orice. Şi culmea, ei nu gândesc niciodată despre ei că nu au bun simţ.

Imaginaţi-vă un om care merge pe stradă, are telefonul mobil la ureche şi în mână o ţigară. În timp ce merge şi vorbeşte, instinctiv aruncă mucul de ţigară pe stradă, fără să gândească ce face. El se poartă ca un robot, care nu are conştiinţa binelui sau răului.

Sau, merge pe stradă, mănâncă un sandwich şi aruncă ambalajul pe trotuar, chiar dacă este văzut şi nu este singur pe stradă.

Aceştia sunt genul de oameni care, dacă le faci în momentul acela observaţie, întrucât i-ai prins în flagrant, sunt în stare să te admonesteze şi să te batjocorească, chiar să devină agresivi. Pe undeva, prin indolenţa şi lehamitea lor în legătură cu tot ceea ce există, umanitatea din ei s-a estompat, devenind inferiori animalelor, neavând conştiinţă.

Am spus şi repet că bunul simţ începe să se observe în lucrurile mici, dar se observă şi în lucrurile mari.

De bun simţ este când nu arunci sau să nu laşi gunoaiele pe stradă, în spaţiile verzi, în pădure, sau oriunde călătoreşti; tot de bun simţ este când te îmbraci decent şi vorbeşti civilizat pe stradă, la servici sau printre cunoştinte; de bun simţ este şi atunci când nu te îndopi cu prea multă mâncare; de bun simţ este când nu întorci capul după partenerul(a) altuia sau când nu te uiţi ostentativ după altcineva, atunci când eşti alături de partenerul(a) ta; de bun simţ este şi faptul că nu îţi vorbeşti de rău, ţara, familia, colegii, etc (bârfa înveninează şi tot tu ai de suferit); de bun simţ e când ajuţi pe cineva care a suferit un accident sau când anunţi poliţia atunci când cineva e molestat pe stradă; de bun simţ e când cedezi locul în autobuz unui bătrân, unei persoane însărcinate sau uneia cu copil în braţe; de bun simţ e când te duci la vot şi alegi candidatul corect şi nu pe cel care îşi face reclamă pe banii contribuabililor, sau oferind felurite atenţii (prin produse şi bani) votanţilor; de bun simţ este să respecţi valorile naţionale, culturale, tradiţiile locului în care te-ai născut.

De bun simţ sunt foarte multe lucruri, nu am cum să le enumăr în acest articol, însă, dacă nu există voinţa omului de a se schimba şi de a deveni mai bun, civilizaţia şi evoluţia adevărată nu se vor produce niciodată la noi în ţară.

Nu ţara unde ne-am născut este de vină (ea este frumoasă şi perfectă, natura este perfectă, aşa cum ne-a lăsat-o Dumnezeu), doar noi, cei ce locuim aici, suntem vinovaţi pentru tot ce se întâmplă negativ pe aceste meleaguri.

Lipsa bunului simţ ne costă pe toţi. Pur şi simplu, suntem priviţi ca ne-oameni în străinatate. De ce? Pentru că prin lipsa bunului simţ, românii şi-au făcut anti reclamă.

Ce este de făcut? Să privim la noi înşine, în mod realist, aşa cum am privi în oglindă. Să ne vedem cu bune, dar mai ales cu cele rele, iar pe acestea din urmă să nu le negăm şi să avem voinţa şi puterea de a le îndrepta. De asemenea, să avem aspiraţii comune unii cu ceilalţi, atunci când vine vorba de binele nostru comun, de binele ţărişoarei noastre frumoase.

Desigur, bunul simţ presupune un proces de devenire, care nu se termină niciodată. Doar să ne preocupe să avem bun simţ şi schimbarea cea bună va veni, odată cu devenirea noastră, de persoane cu bun simţ.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *