Despre iubirea de tara si materialism

Despre iubirea de tara si materialism

Mar 10
Apreciaza postarea si da mai departe...

Poate vi se pare ciudat faptul că, în titlul acestui articol, asociez iubirea de ţară cu materialismul.

Poate vă întrebaţi unde vreau să ajung, scriind despre aceste două subiecte şi oare, ce legătură ar putea avea între ele?

Ei bine, o să vedeţi că materialismul influenţează negativ sentimentul iubirii de ţară, în sens larg, dar şi cel al iubirii de familie, prieteni, cunoştinţe, sau în ceea ce priveşte o comunitate mai mică.

De 30 de ani, patriotismul a devenit ceva desuet, întrucât definiţia simplă a patriotismului este iubirea de ţară.

Poate greşesc (şi ar fi bine să greşesc), însă, tot mai puţini români (din 18 milioane cât se spune că suntem), mai poartă în ei sentimentul iubirii de ţară, de naţiune, de limba şi cultura română, de strămoşi, de valorile autentice naţionale şi spirituale.

Patriotismul este sentimentul ce defineşte în aceeaşi măsură un popor, o ţară, pe toţi cetăţenii. În lipsa patriotismului, nici una din părţi nu mai poate exista cu adevărat.

Pur şi simplu, acest sentiment implică o alegere exclusivă: ori eşti, ori nu eşti patriot. Nu există compromis, sau cale de mijloc şi deci nu intră în discuţie nici un fel de negociere în ceea ce priveşte acest termen.

Pentru că nu mai este la modă patriotismul, într-o societate îmbâcsită de materialism şi într-o lume plină de vicii, prejudecăţi, ură şi dizarmonie între oameni, stratificaţi în diverse clase sociale, ţara aceasta, mai precis, pământul şi avuţiile naturale ale ţării noastre, ne pleacă de sub picioare, în timp ce noi stăm neclintiţi sau înmărmuriţi la ce se petrece cu noi, sau în jurul nostru, cu milioanele de familii sau miile de comunităţi mai mici care formează România.

La urma urmei, ţara este formată din toţi cetăţenii, deci este comunitatea oamenilor care şi-au însuşit în comun un set de valori, care au acelaşi loc de naştere, care au trecut prin aceleaşi provocări, greutăţi şi suferinţe în toate epocile, şamd.

Prin urmare, pe toţi ne leagă această ţară, acest pământ binecuvântat şi, în semn de respect pentru această ţărişoară frumoasă (pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu şi în care am ales să ne naştem încă de când eram neîntrupaţi), este imperios necesar să ne manifestăm devotamentul, luptând pentru binele comun, mai mult decât pentru binele propriu.

Patriotism înseamnă să alegem să trăim cu toţii având demnitate şi onoare, mândria de a fi cetăţean pe aceste meleaguri frumoase, utilizându-ne potenţialul individual în ţară.

În comunism, majoritatea românilor aveau un trai mult mai simplu, erau mai echilibraţi în ceea ce priveşte cumpărăturile de orice fel, mai ales că nu exista o cantitate uriaşă de produse, de bunuri de larg consum, aşa cum sunt acum, ispita de a consuma peste măsură nu exista, iar tendinţa de A AVEA BUNURI cu orice preţ, era oricum, foarte moderată.

Atunci nu se prea putea vorbi de rapacitate, de megalomanie, de obezitate, de boli datorate stresului şi supraalimentării, întrucât românii trăiau modest, cei mai mulţi aveau strictul necesar, iar clasa de mijloc era clasa dominantă.

În schimb, erau pasionaţi de cultură, de sport, de literatură, de artă sub orice formă şi îşi făceau cu abnegaţie profesiile sau activităţile care constituiau pasiuni pentru ei.

În comunism, aspectul sintetizat în afirmaţia lui J.F.Kennedy în discursul său din 1961, era adevărat, şi anume:

“Nu întrebaţi ce poate face ţara voastră pentru voi, întrebaţi ce puteţi face voi pentru ţară.”

Asta înseamnă că, dacă dai ţării, o să şi primeşti. Dacă investeşti corect resursele ei, o să ai de câştigat. Toate acestea se realizează prin sacrificiu, sprijin şi devotament reciproc.

După 1989, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Lucrurile au fost inversate, iar românii (cei rămaşi în ţară) au cerut să facă ţara pentru ei, deci doar să primească, fără să dea nimic la schimb.

S-au consolat cu ideea că nu e nimic de făcut în condiţiile în care partidele şi conducătorii ţării au abuzat de puterea lor, scoţând la vânzare aproape toate companiile de importanţă naţională şi strategică, urmând ca ei să se mulţumească cu salariile infime sau ajutoarele sociale care li se dădeau de către stat.

Mie îmi place foarte mult Nicolae Steinhardt, care a spus, printre altele, că nicăieri şi niciodată Dumnezeu nu ne-a cerut să fim proşti, dimpotrivă, Dumnezeu ne porunceşte să fim inteligenţi.

Sau, tot el a spus ceva de genul: “poporul neopunându-se la timp, va fi prea târziu pentru a se mai putea opune vreodată,”

Nicolae Steinhard a avut dreptate. Trăim aceste clipe.

Uitaţi-vă şi vedeţi ce se întâmplă acum în ţară; ce guverne incompetente şi politicieni corupţi s-au perindat la cârma României, iar ţara este acum în colaps sub toate aspectele, pentru că noţiunea de patriotism a fost utilizată de falşi patrioţi, iar poporul nu s-a opus la timp la toată această mascaradă la care a asistat de ani de zile.

Şi totuşi, încă nu e prea târziu să ne trezim, să fim cu toţii la unison în cuget şi simţiri şi să punem binele comun înaintea binelui propriu.

Până acum am fost individualişti, ne-a plăcut să acumulăm bunuri materiale, ne-a interesat doar confortul personal şi nu ne-a prea păsat dacă totul în jur se duce de râpă.

Acum vedem că dacă ţării nu îî este bine, nici nouă nu ne este bine, pentru că ţara reprezintă trunchiul, iar noi suntem mădularele.

Nu poţi să trăieşti izolat de unul singur şi să fii fericit, oricâte vile, maşini, terenuri, proprietăţi imobiliare ai avea.

Oamenii care sunt ataşaţi de materie şi de putere, sfârşesc prin a fi nefericiţi, bolnavi sufleteşte şi trupeşte şi deconectaţi de la esenţa divină, Dumnezeu.

Când sunt în sevrajul puterii şi al materialismului exacerbat, oamenii nu mai gândesc limpede, nu mai au empatie, nu mai au discernământ corect şi ajung, la a nu mai avea nici pic de conştiinţă.

Uitaţi-vă la oamenii care au bani mulţi: cu cât au mai mulţi bani, cu atât devin mai insensibili la alţi oameni.

De multe ori, se compromit pentru a avea mulţi bani şi la un moment dat, nu mai pot ieşi din cercul vicios în care au intrat.

Se spune în popor: şi-a pierdut sufletul pentru un câştig efemer, aici pe pământ, asemeni lui Iuda, apostolul lui Iisus.

Ce să le mai pase acestora de ţară, ei oricum în rapacitatea sau aviditatea lor sunt prea adânciţi într-un egoism feroce pentru a mai fi desprinşi din materialismul dus la extrem.

Cu cât sunt mai mulţi de acest gen, megalomani şi egocentrici, cu atât ţara are de suferit. Nu mă refer doar la politicieni, sau la oamenii cu funcţii în stat care abuzează prin putere, bani, proprietăţi, ci la tot omul de rând, care nu se mulţumeşte să aibă strictul necesar, ci adună nejustificat, se împrumută, face datorii, doar pentru a strânge proprietăţi, de care într-un final, nu o să se bucure, pentru că de fapt nu îi aparţine nimic, doar are impresia falsă că i-ar putea aparţine ceva.

Uitaţi-vă la comportamentele oamenilor prinşi de materialism; cu siguranţă aţi auzit de cazuri în care familii întregi se ceartă, se judecă o viaţă întreagă pentru o palmă de pământ, chiar şi pentru câţiva metri de teren şi au fost cazuri de oameni care au produs chiar crime pentru proprietăţi sau diferite bunuri materiale.

Noi suntem fiinţe sociale şi am fost creaţi să ne gospodărim şi să ne întrajutorăm reciproc.

În cele din urmă, aici se va ajunge. Toate aceste zguduieli vor duce la o cernere, la o purificare a oamenilor, iar cei rămaşi vor forma în câţiva ani o societate de oameni luminoşi, după ce pământul va fi curăţat de toate aceste “mădulare” negative.

Sunt convinsă că noi suntem cei care avem oportunitatea de a trăi în vremurile bune ce vor veni, poate în 5-10 ani şi toţi avem misiunea de a face ceva pentru ţară, pentru familia noastră, pentru comunitatea la nivel micro, sau macro.

Nu întâmplător ne-am trezit din punct de vedere spiritual şi NOI SUNTEM DIVINI; nu întâmplător am conştientizat acest fapt.

Chiar dacă ţara, la acest moment, este slăbită din punct de vedere economic, financiar, material, pentru Dumnezeu nu contează deloc aspectul material; contează doar credinţa românilor, rugăciunile lor înalţate la Dumnezeu pentru ţară şi popor, altruismul lor faţă de alţi oameni, alte vieţuitoare, în aceste vremuri de restrişte.

Închei acest articol, rugându-vă să ne unim toţi în rugăciune, sau în meditaţie, cerând lui Dumnezeu şi entităţilor de lumină cereşti să ocrotească Romania, poporul român, să fie pace şi ordine divină în ţară, în special între orele 21-02 dimineaţa, când e mai linişte şi rugăciunile ajung mai repede la cer.

Să vizualizăm şi să gândim numai de bine despre ţară şi despre noi, să avem credinţă că tot ceea ce am gândit sau ne-am imaginat, deja s-a întâmplat.

Doar aşa se va aşterne un egregor pozitiv peste ţară, iar lucrurile rele vor fi anihilate, cu cât mai mulţi ne imaginăm, gândim sau vorbim numai de bine despre Romania.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *