Despre religie si credinta

Despre religie si credinta

Oct 15
Apreciaza postarea si da mai departe...

Lumea este plină de religii, dar asta nu înseamnă că, datorită existenţei lor, este o lume armonioasă, mult mai bună.

Cuvântul “religie” vine din limba latină, de la religare, a re-lega. Cuprinde un sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinităţii, care-i uneşte pe oameni în aceeaşi comunitate spirituală şi morală, pe toţi cei care aderă la acest sistem.

Re-legarea cui? A omului cu Dumnezeu.

Spre exemplu, în arealul ţării noastre, este religia creştină, care, include forme precum Ortodoxia, Catolicismul, Protestantismul, ca etichete globale pentru creştinism, pentru că toate îl au în centru pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Instituţia specifică creştinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este Sfânta Scriptură sau Biblia, la care se adaugă în Ortodoxism şi Catolicism, tradiţia Bisericii.

Creştinismul este religia celor care mărturisesc credinţa în Iisus Hristos, cel care ne-a transmis mesajul său universal şi care mai apoi a fost propovăduit prin apostolii săi.

Aşadar, el reflectă viaţa şi învăţăturile lui Hristos (evenimentele concludente petrecute în timpul vieţii sale, adică naşterea, pătimirea, moartea şi înălţarea la cer, cât şi cuvintele, mesajele transmise, într-un cuvânt învăţătura sa).

În centru se află Dumnezeu — Creatorul Universului (și, prin urmare, al omului), ființă plină de iubire și de grijă părintească (într-adevăr, Crezul creștin enunță: „cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”), constituit în trei persoane distincte în relație, dar egale în natură.

Cele trei persoane ale Treimii sunt: Dumnezeu Tatăl, Fiul Iisus și Duhul Sfânt. Tatăl este cel care decide, Iisus ascultă de Tatăl, iar Duhul Sfânt il face cunoscut pe Fiu oamenilor.

Iisus Hristos are dublă natură: divină şi umană. La baza religiei creştine stă relaţia dintre natura lui Dumnezeu, păcatul şi omul.

Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu şi îl leagă de un alt stăpânitor, de cel al lumii, care este Satan.

Deci religia creştină ni-l propovăduieşte pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, aşa cum religia budistă îl propovăduieşte ca maestru spiritual pe Buddha, religia hinduistă pe Krishna, islamul pe Mahomed, etc.

Toţi au fost maeştri spirituali şi toţi au format un curent religios, sau o religie. Toţi au oferit învăţături fundamentale, numai că, spre deosebire de Iisus, ceilalţi maeştrii nu au înviat şi nu s-au înălţat la cer.

Toate aceste religii au căutat să ofere omului o cale spre mântuire, însă terminologia era diferită. Maeştrii spirituali menţionaţi mai sus au avut abordări diferite ale spiritualităţii.

Însă, toate îl învăţau de bine pe Om. Aceşti maestrii nu şi-au notat singuri propriile învăţături. Acestea au fost publicaţe de discipoli, mult timp după ce ei au părăsit această lume.

De aceea, în transcrierea învăţăturilor şi transmiterea lor originală, va exista întotdeauna un potenţial de eroare şi de neînţelegere a acestora.

De exemplu, budismul pune accent pe meditaţie, iar creştinismul pe rugăciune; pune accent pe efort personal, lucrul cu sine, faţă de creştinism care pune accentul pe har.

De asemenea, budismul subliniază despre ciclul nesfârşit despre moarte şi renaştere, în timp ce creştinismul nu acceptă reîncarnarea.

Hinduismul pare a fi cea mai veche religie din lume şi cuprinde un ansamblu de practici şi idei religioase, filozofice şi culturale care au originea în India, ca ţară primordială.

La fel ca budismul şi hinduismul crede în reîncarnare, iar karma din vieţile trecute şi cea prezentă, are un rol foarte important.

În hinduism ai libertate, iar mântuirea ta nu depinde de o persoană anume.

Atât în creştinism şi în islamism se menţionează că Dumnezeu-este unicul Creator al Universului, care a trimis profeţi precum Avraam, Noe, Moise,  ce aveau ca misiune să răspândească mesajul divin. Se menţionează de Maria, mama lui Iisus şi de Iisus, în ambele religii, cât şi de Rai şi Iad şi Judecata de Apoi.

Spre deosebire de creştinism, care susţine că omul se naşte cu păcatul originar, iar Iisus este singura cale de salvare a credincioşilor, religia islamică nu recunoaşte puterea lui Iisus, ci doar îl recunoaşte ca profet, ca mesager al lui Dumnezeu.

De asemenea, dacă creştinismul susţine că omul se poate mântui prin credinţa în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfant, islamul spune că faptele bune le anulează pe cele rele şi nu crede în trinitate.

Aşadar am făcut un rezumat al principalelor religii monoteiste şi am constatat asemănări şi deosebiri între acestea.

Mulţi oameni se întreabă şi îi întreabă şi pe ceilalţi: Care să fie religia cea adevărată? Oamenii îşi dau răspunsul şi majoritatea cred că religia în care s-au născut este cea adevărată.

Oamenii pot avea răspunsuri diferite, dar important este doar RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU.

În materie de religie, părerile personale nu contează decât dacă sunt aceleaşi cu cele ale lui Dumnezeu.

Mulţi spun că Biblia creştină este adevărată pentru că a fost în totalitate inspirată de Dumnezeu.

Însă, s-au descoperit foarte multe scrieri vechi, evanghelii apocrife, care nu au fost cuprinse în cărţile Bibliei, de către marii conducători religioşi din vechime.

Apoi, traducerile şi interpretările traducătorilor pot fi diferite, întrucât Biblia a fost tradusă în foarte multe limbi străine, iar fiecare limbă are particularităţile ei, iar unele cuvinte şi expresii depind de interpretarea personală a traducătorului.

Trebuie să iei doar ce este bun dintr-un om, dintr-o carte, dintr-o învăţătură, etc şi să arunci tot ce este nefolositor, promiscu, imoral.

Am menţionat mai sus că religie înseamnă religare, iar pentru ca ceva să poată fi relegat, trebuie mai întâi să fie desfăcut, dezlegat.

Relegând acel ceva, legătura poate fi restabilită.

Eu cred că în orice formă de credinţă, fie ea creştină, budistă, islamistă, OMUL TREBUIE SĂ FIE RECONECTAT CU DUMNEZEU.

Se ştie că, la începutul omenirii, Omul avea legătură directă cu Dumnezeu. Prin căderea omului în păcat, legătura dintre Om şi Dumnezeu, s-a rupt.

Asta pentru că Dumnezeu e Desăvârşit şi nu poate accepta necurăţia sau păcatul, iar plata păcatului este moartea.

Însă, tot Dumnezeu, pentru că este Blând şi Bun, doreşte să refacă legătura dintre El şi Om. A trimis profeţi care să-i înveţe pe oameni, a dat lui Israel cele 10 porunci, însă oamenii au continuat să se închine la idoli, nu l-a Dumnezeul adevărat.

Credinţa, înseamnă convingerea unei persoane că lucrurile se prezintă într-un anumit fel, chiar dacă nu poate să evidenţieze aceste convingeri cu dovezi sau probe empirice.

Credinţă, mai înseamnă încredere, sau convingere fermă. Credinţa este o alegere; alegi sau nu să crezi în Dumnezeu. Mai înseamnă încredinţare în lucrurile care nu se văd.

Credinţa este să te dăruieşti lui Dumnezeu întru totul şi numai în El să-ţi pui nădejdea ta.

Adevăraţii creştini sunt smeriţi şi cu inimă bună, pentru că ei ştiu că nu le aparţine nimic de pe acest Pământ şi mai ştiu că tot ce au, ei au primit prin graţia lui Dumnezeu faţă de ei.

Acolo unde este îmgâmfare, înfumurare, trufie, aroganţă, iubire de slavă deşartă, făţarnicie, minciună, credinţă de suprafaţă, etc, acestea nu sunt însuşirile unor oameni credincioşi.

La creştinul credincios, credinţa fără fapte nu există. El împlineşte poruncile şi este plăcut Tatălui Ceresc prin faptele sale.

El trebuie să cunoască adevărul şi pe adevăratul Dumnezeu (nu Dumnezeul lumii acesteia -Mamona).

Doar cei care doresc să îşi salveze sufletele (să se mântuiască) aleg să se desăvârşească pe ei şi să fie mărturisitori în fapte şi bune poveţe pentru alţii ai îndumnezeirii lor.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *