Dreapta masura in toate

Dreapta masura in toate

Feb 01
Apreciaza postarea si da mai departe...

Fără echilibru, nu putem avea o viaţă fericită.

Când avem parte în viaţa noastră de situaţii nefericite, suntem obişnuiţi să dăm vina pe societate, guvern, politicieni, alţi oameni, însă nu ne avem în vedere şi pe noi.

Căutăm adesea vinovaţi în afara noastră, nu în interiorul nostru.

Pur şi simplu, reacţionăm, strigăm, ne enervăm, arătăm cu degetul spre alţii, însă stările de lucruri rămân aceleaşi.

Oricât de mult vom critica şi vom reacţiona negativ, nimic nu se rezolvă, dacă nu ne repliem şi ne suflecăm mânecile ca să îndreptăm lucrurile.

Dragă Om, trebuie să ieşi din probleme şi să cauţi soluţii.

Concentrându-te pe probleme, nu faci decât să complici şi mai mult lucrurile, să-ţi amplifici neliniştea interioară şi să-ţi şubrezeşti sănătatea.

Mai bine gândeşte-te cum să le rezolvi, ce opţiuni de rezolvare ai şi analizează totul folosind dreapta măsură. Nu cumva trăieşti după standarde de viaţă false?

Găseşte măsura potrivită în toate lucrurile şi vei avea un trai liniştit şi fericit pe acest Pământ.

Cuvântul „măsură” are o conotaţie vastă şi face trimitere spre multe aspecte ale vieţii: consumul; a găsi limita exactă în muncă, alimentaţie, atitudinea faţă de sine, timp liber; meditaţie, reflecţie sau înţelepciune, în sensul de a marca măsura corectă, etalonul corect pentru faptele şi gândurile tale.

Dreapta măsură în toate este o virtute, care te ajută să duci o viaţă mai bună.

Moderaţia este calea către o viaţă liniştită şi sănătoasă.

Atunci când avem un pahar plin cu vin şi turnăm în continuare în el, vinul curge pe masă, apoi pe jos.

În acest fel, nu mai poate fi băut, iar o cantitate preţioasă din această licoare este risipită.

Dreapta măsură aduce valoare, dă valoare vieţii noastre.

Cei lipsiţi de măsură îţi pierd respectul de sine şi propria valoare.

Valoarea unui om este dată de trăsăturile sale, de caracterul acestuia, de modul cum îşi trăieşte zilnic viaţa.

Dacă ne uităm cu atenţie la lumea în care trăim azi, vedem peste tot lipsa de măsură.

Prea mult consum, prea multe posesiuni, prea multe datorii, prea multă muncă, prea mult stres, prea mult zgomot, prea multe crize, prea multe dependenţe, prea mult totul.

Lipsa de măsură este cauza suprasolicitării, supra ofertelor, supraalimentării, excesului în toate aspectele de viaţă.

Toate aceste lucruri în exces creează presiune, iar viaţă devine solicitantă.

Nu mai ai timp nici energie să le faci pe toate. Toţi avem sentimentul că suntem în criză de timp şi suntem nemulţumiţi că lucrurile nu ies aşa cum ne dorim noi.

Înainte lucrurile erau mai simple şi oamenii mai fericiţi.

De ce? Pentru că erau îndeajuns de puternici să găsească dreapta măsură în toate.

Străbunii noştri nu-şi degradau viaţa cu bună ştiinţă cum facem noi astăzi.

Cei care îşi pierd dreapta măsură greşesc faţă de ei înşişi şi îi afectează şi pe ceilalţi prin judecăţile şi valorile lor greşite.

Dacă suferă, este din cauza vieţii lor pline de excese.

Ca să redevină fericiţi şi mulţumiţi, ei trebuie să se întoarcă la simplitate, moderaţie, la echilibru.

Dreapta măsură are de-a face cu calea de mijloc. Presupune să găseşti echilibru pentru sine.

La oamenii moderni există tendinţa de a consuma mai mult, de a risipi mai mult, de a avea totul peste măsură.

Ei vor întotdeauna mai mult şi nu sunt niciodată mulţumiţi cu ceea ce au. Cumpără lucruri de care nu au nevoie, pentru că au devenit dependenţi de cumpărături şi nu îşi cunosc măsura.

La polul opus, sunt oamenii zgârciţi, care au mulţi bani, dar nu vor să se despartă de ei. Zgârcenia lor e dusă la extrem şi sunt înguşti la minte.

Când merg în oraş se uită numai după chilipiruri, la restaurant aleg meniul cel mai ieftin şi băncile care acordă cele mai mici comisioane. Dacă văd că e mai ieftin cu o zecime în altă parte, ei se duc în acele locuri.

Pentru un om normal, punctul de echilibru se află între zgârcenie şi generozitate, între zgârcenie şi risipă.

Cine este precaut şi mulţumit cu ceea ce are el, îi lasă şi pe alţii să se bucure de ceea ce el are; spre exemplu, la ocazii speciale, îşi invită prietenii la o masă copioasă.

Omul zgârcit nu-şi invită nici un prieten, sau, în cel mai bun caz, îl invită la cel mai ieftin restaurant când vine vorba de o atmosferă festivă.

Risipa, zgârcenia, lăcomia nu sunt virtuţi, ci vicii.

Viciile îi fac pe oameni să decadă tot mai mult, creând contextul tuturor problemelor şi suferinţelor lor.

Alte exemple de atitudini duse la extrem sunt:

1. Complexul de inferioritate şi supraaprecierea.

Persoanele care se consideră inferioare, nu au încredere în ele, sunt demoralizate, în sensul că gândesc despre ele că „nu pot face nimic bine”, „fără valoare în ochii celorlalţi”, „sunt prea slabi, fără putere”, etc.

La fel de nepotrivite sunt şi imaginile de sine prin care unele persoane se supraapreciază, devin arogante, îşi spun cuvinte de genul: „pot să fac totul perfect”; „nimeni nu se compară cu mine”, „absolut totul e sub controlul meu”, „sunt persoană puternică şi de succes”, etc.

Însă, părerea acestor oameni despre ei înşişi nu concordă cu realitatea.

În prima categorie, inferiorii, caută să se convingă pe ei înşişi că totul le merge prost, intrând cel mai adesea în stări depresive, iar în cea de-a doua categorie, sunt cei care nu doresc să-şi accepte propriile limite şi caută să se convingă pe sine că sunt infailibili, de aceea gândesc despre ei numai la superlativ.

Prin aceste superlative ei vor să atragă atenţia altora.

Aceşti oameni, cei cu stimă de sine scăzută, cât şi cei aroganţi, nu şi-au găsit dreapta măsură.

Ei pun preţ pe sine numai dacă se „îmbracă” într-o haină care nu li se potriveşte în realitate şi în care nu se simte confortabil, dar care dă bine în contextul lumii de afară.

Foarte multe vedete de la noi au o structură narcisistă şi arată ca şi când viaţa lor ar fi plină de „glamour”, însă, în momentele lor de adevăr şi când grandoarea se destramă, se simt înfrânţi, părăsiţi şi extrem de însinguraţi.

La fel, copiii şi adolescenţii, nu se simt bine cu ei înşişi, dacă nu poartă haine, încălţăminte sau lucruri de firmă.

Ei nu au sentimentul propriei lor valori şi atunci cred că valoarea lor stă în lucrurile de faţadă pe care le arată altora, care sunt la fel de vulnerabili ca şi ei.

Este un cerc vicios în întreaga societate, suntem ca un butoi fără fund.

2. Grija faţă de sine şi grija faţă de ceilalţi.

Şi în acest aspect trebuie să existe echilibru.

Însă, cum ne-am obişnuit cu exagerările şi relaţiile imperfecte, oamenii nu stau bine nici în acest aspect al grijii faţă de sine.

Cât la sută să am grijă de mine şi cât la sută să am grijă de alţii?

Şi aici este nevoie de dreapta măsură, dacă nu vrei să cazi din lipsă de energie şi oboseală.

Unii se consumă prea mult pentru ceilalţi şi „se sting” aşa cum se stinge o lumânare pe altarul credinţei.

Cât de mult este prea mult? Un timp poate e bine să ne ocupăm de ceilalţi, însă, dacă devine o obişnuinţă şi nu ne mai îngrijim deloc de noi înşine, asta nu este deloc bine.

Neglijarea permanentă a propriilor nevoi şi dorinţe duce la epuizare.

Ajungi să nu mai ai putere ca să-ţi cheltuieşti bruma de energie pentru alţii şi devii agresiv.

Sau, drept mulţumire pentru sacrificiul tău, cei de care ai avut grijă te resping, te ironizează şi te exploatează în continuare.

Ai sentimentul că toţi se revoltă împotriva ta, iar asta te dezamăgeşte pentru că tu le-ai dăruit totul (timp, bani, sănătate, afecţiune) şi nu primeşti nici măcar respect din partea lor.

Cum e posibil să ai pretenţia ca ceilalţi să te respecte, când tu însuţi nu te respecţi?

Dacă vrei să fii respectat de ceilalţi, cel mai important lucru este să te respecţi. Doar prin asta, doar prin respectul de sine, vei constrânge pe ceilalţi să te respecte.” ( Fyodor Dostoyevsky)

Avem nevoie întotdeauna de un echilibru între a da şi a lua. Uneori oferim altora prea multă afecţiune, în vreme ce noi înşine avem nevoie de afecţiune. Avem nevoie de preţuire şi recunoştinţă.

Dacă doar oferi şi primeşti mult prea puţin sau deloc, te împovărezi foarte mult.

Trebuie să ai o măsură dreaptă, între grija faţă de altul şi grija faţă de tine.

Acest echilibru este valabil şi când vine vorba de relaţia dintre mama şi copilul ei.

Aceasta înclinaţie de a avea aşteptări exagerate de la ceilalţi o observăm în toate sferele societăţii.

Atunci când aceste aşteptări devin prea mari, ele nu mai pot fi împlinite.

Iar când persoana de la care aveam aşteptări nu ne mai satisface, o tratăm în cel mai josnic mod şi o judecăm foarte aspru.

Auzim din presă informaţii despre o greşeală pe care a făcut-o un politician, un preot, o vedetă şamd; dintr-o dată, toţi facem pe justiţiarii şi, indiferent ce a făcut bine în trecut, este supus oprobiului public.

Asta ne aduce aminte şi de felul cum s-au comportat evreii din vechime cu Iisus Hristos, care, deşi i-a învăţat şi a făcut atâtea şi atâtea miracole în viaţa lor, pentru o calomnie, au dorit majoritatea din ei să îl răstignească.

Singura diferenţă dintre omul Iisus şi politicianul, preotul şi vedeta din exemplu, este că Iisus a fost fără de păcat şi cu toate acestea, tot l-au judecat şi condamnat.

În general mulţimile de oameni din toate timpurile au o nepuţinţă în a raţiona corect o situaţie.

Un om e mai inteligent dacă judecă cu propriul său raţionament şi pentru sine însuşi.

Atunci când vrei să corespunzi tuturor aşteptărilor, cedezi.

Când împlineşti o aşteptare, e posibil să-l nemulţumeşti pe altul, care are are o altă aşteptare de la tine.

Faptul că accepţi să îndeplineşti toate aşteptările tuturor este din cauză că îţi lipseşte dreapta măsură.

Astfel, te extenuezi peste măsură şi te simţi epuizat(ă).

Indiferent cine este persoana care are aşteptări de la tine, nu te lăsa modelat de alţii şi de aşteptările lor.

Respectă dreapta măsură. Nu te pune singur sub presiune.

Nu trebuie să ignori aşteptările celorlalţi. Poate că ei te încurajează şi îţi vor binele.

Însă, nu trebuie să priveşti aceste aşteptări ca pe nişte obligaţii de îndeplinit.

Numai atunci când suntem noi înşine, când ne simţim liberi şi în echilibru, putem să satisfacem şi aşteptările celorlalţi.

Suntem liberi să facem aşa cum ne dictează conştiinţa şi să decidem cum, când şi în ce măsură trebuie să împlinim aşteptările celolalţi.

Unul singur, Dumnezeu-Esenţa ta, îţi poate arăta dreapta măsură şi calea cea bună de urmat în viaţă.

Este necesar să avem un ritm ordonat de viaţă.

Ritmul ne oferă senzaţia de siguranţă şi ne oferă spaţiul pentru tot ceea ce este esenţial.

Ne implicăm cu plăcere în munca şi activităţile cotidiene, dar ne bucurăm şi de timpul liber, care ne aparţine.

Numai în acest fel, avem sentimentul că trăim viaţa noastră şi nu viaţa ne trăieşte pe noi.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *