Instrainarea si frustrarea. Cum le rezolvam?

Instrainarea si frustrarea. Cum le rezolvam?

Aug 16
Apreciaza postarea si da mai departe...

Au trecut deja 7 luni de când a început această nebunie care este pandemia de coronavirus.

La momentul la care scriu, suntem deja în luna august 2020 şi lucrurile, în ţara noastră, nu par să funcţioneze în direcţia cea bună.

Iarna, mai precis în luna februarie, când şi-a făcut “apariţia” acest virus pe teritoriul nostru şi în plin sezon al infecţiilor virale, al gripelor şi răcelilor, existenţa acestui virus mi s-a părut mai plauzibilă, mai veridică decât acum, când temperaturile depăşesc 40 de grade celsius şi suntem în plină caniculă.

S-a scris foarte mult în perioada aceasta despre acest virus, iar oamenii s-au raportat mai mult la el, decât la Dumnezeu-Creatorul Suprem.

Daţi un search pe google şi veţi vedea foarte clar că virusul acesta este vedetă, deoarece este pe buzele tuturor, indiferent că sunt oameni obişnuiţi, instituţii de stat, autorităţi, mass media, etc. şi nu întâmplător are denumirea de Corona, adică coroană.

Coroană are doar regele, deci este ca un fel de rege căruia oamenii îi fac plecăciuni şi sunt supuşi, pentru că nu este de bon ton să ştirbeşti autoritatea regelui.

Pentru că se vorbeşte atât de mult de el, s-a creat un egregor (o entitate psihică autonomă creată din gândurile oamenilor) care influenţează gândurile celor care trăiesc în energia fricii.

În aceste 7 luni, lumea a avut deja destul timp să îşi facă o idee cu privire la acest virus, în sensul că mulţi au studiat, s-au informat, au pus bâlbele politicienilor cap la cap, l-au creditat cu încrederea lor, sau dimpotrivă, nu l-au creditat; alţii, nu şi-au bătut capul prea tare şi au luat de bun tot ce le-a prezentat TV-ul, mass media, guvernul, autorităţile în general, au crezut în virus şi s-au conformat, unii chiar s-au speriat atât de tare, încât au luat, chiar măsurile cele mai drastice posibile, ca de exemplu:

-nu şi-au mai văzut părinţii, rudele, prietenii, de aproape jumătate de an, gândind desigur, că ar putea lua virusul sau l-ar putea transmite celor dragi lor;

-nu s-au mai interesat de nici un fel de formă de cultură, nu au mai mers la nici un spectacol de teatru, la o lansare de carte, într-o expoziţie, etc;

-nu au mai mers la biserică, unii chiar la cimitir, pentru comemorarea celor decedaţi;

-nu au mai făcut petreceri, întruniri familiale, cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere, onomastică, nuntă, botez, etc;

-în afară de traseul servici-market-casă, unii nu s-au mai dus nici măcar în parc, sau, dacă s-au dus, au fost foarte rar, poate dimineaţa devreme sau seara târziu, când nu sunt atât de multe persoane în jur.

-şamd.

Am trecut cu toţii până acum printr-o stare de urgenţă şi o stare de alertă, iar din 15 august 2020 suntem în continuare în stare de alertă.

Aceste luni petrecute în aşa zisa pandemie, au schimbat complet relaţiile interumane, modul de socializare a oamenilor.

Dacă până la momentul apariţiei pandemiei, cei mai mulţi oameni socializau mai mult virtual, acum această socializare cred că se apropie de 100%.

Bineînţeles că acest lucru nu este deloc bun, deoarece oamenii se înstrăinează, pe zi ce trece, unii de alţii, în sensul că nu se mai salută printr-o strângere de mână, nu se mai îmbrăţişează, nu mai deapănă amintiri faine despre ei din copilărie, sau din tinereţea lor, nu îşi mai ţin cu regularitate în braţe, copiii, nepoţii, nu se mai fac nunţi, botezuri, cumetrii, nu mai petrec alături unii de ceilalţi atât clipele fericite, cât şi pe cele triste şi toate acestea pentru că frica de virus, în general pentru că frica de moarte este atât de mare, încât îi blochează mental şi emoţional să îşi trăiască viaţa, adică fiecare clipă ca şi când ar fi ultima.

Cu cât te gândeşti mai mult la moarte, de multe ori anticipativ şi fară un motiv plauzibil, cu atât mintea ta şi dorinţa ta de viaţă rămân anesteziate şi intri într-un fel de apatie, sau mai rău, în depresie, cea mai cruntă boală a sufletului.

Astfel, rămâi frustrat şi te însingurezi, reducându-ţi drastic legăturile cu alţi oameni, cu prietenii, alte cunoştinţe şi pentru motivul că viaţa ta, cum spui tu, se consumă şi a venit pandemia asta şi tu nu ai nici o putere.

Alegi, cu bună ştiinţă, să-ţi faci singur rău şi să nu te bucuri de viaţă. Omul este o fiinţă relaţională şi nu poate trăi toată viaţa izolat, însingurat, doar pentru că îi e frică de un amărât de virus.

Omul fricos, general vorbind, se teme de viaţă şi nu o trăieşte la justa ei valoare.

Dumnezeu ţi-a dat libertatea, încă de când erai SUS, să vii aici pe Pământ, să te bucuri de viaţă şi să găseşti soluţiile cele mai bune la toate evenimentele şi situaţiile de viaţă care îţi apar în cale.

Altfel, dacă alegi să te târăşti ca o râmă, după cum îţi spune unul sau celălalt, ce folos mai are viaţa ta?

Nu-ţi bate joc de viaţa ta, pentru că ea este SFÂNTĂ, este dăruită de CEL SFÂNT, de CREATORUL SUPREM, Unicul şi Atotputernicul.

Ce rost are să trăieşti fricos, izolat şi frustrat? Cui dai crezare, Sufletului tău, care îţi spune să fii viu, să te bucuri de viaţă şi de oamenii buni din jurul tău, sau Fricii, care te paralizează şi îţi amorţeşte simţurile şi sentimentele?

Uite aşa se nasc oamenii frustraţi şi apoi ajung să îi invidieze pe alţii care au ales să nu le fie frică, să nu stea în energia fricii, ci în cea a iubirii.

Am vrut să ajung în acest punct al înstrăinării şi frustrării şi de aceea, am pomenit un pic de virus în introducere, căci altfel nu aş fi vorbit de el, pentru că nu vreau să îi dau şi mai multă energie, sau putere.

Dacă a fost bună la ceva această izolare sau carantină, a fost pentru faptul că numai aşa am putut constata mai bine, care prieten sau cunoştinţă este pe frecvenţa mea, pe lungimea mea de undă, în sensul că, cei care au hotărât să rămână în energia fricii şi au ales să creadă ce le spun alţii şi nu sufletul lor, fără credinţă adevărată, s-au îndepărtat singuri de mine şi au rămas în lumea fricii lor, iar eu am fost cea mai fericită să renunţ la astfel de prietenii nepotrivite.

Când nu o să mai vedem oameni frustraţi şi însinguraţi? Când toţi oamenii vor scăpa din lanţurile fricii şi vor îmbrăţişa iubirea, moralitatea şi mai ales ADEVĂRUL!

Pare o utopie pentru lumea noastră, însă pentru noi, adică eu şi voi prieteni, care ne-am stabilit intenţia să mergem pe calea evoluţiei spirituale, pentru noi nu este o utopie, ci este o realitate a vieţii noastre! Să iubim viaţa, să ne bucurăm de ea, să fim responsabili şi să iubim adevărul.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *