Intre doua lumi

Intre doua lumi

Oct 24
Apreciaza postarea si da mai departe...

Ca fiinte umane, suntem facuti sa existam simultan intre doua lumi: o lume spirituala si o lume materiala. In lumea spirituala sunt ingerii, iar in lumea materiala traiesc oamenii.

Pentru ca suntem creati la confluenta dintre aceste doua lumi, suntem alcatuiti din doua parti: o parte interioara, sau sinele interior si o partea exterioara, sau sinele exterior.

Lumea spirituala este si ea de doua feluri ( superioara si inferioara) si impartita in straturi in functie de nivelul de energie si lumina pe care il poseda spiritele ce locuiesc in ele.

Un spirit care a locuit candva pe pamant si a iubit mult lumea fizica si bunurile materiale sau tot ce are legatura cu Pamantul, nefiind atras catusi de putin de religie sau de spiritualitate, este un spirit inferior care traieste in straturile cele mai joase, fara luminozitate si prezinta culori inchise.

Culoarea sau culorile unui spirit sunt generate de caracterul individului, de trasaturile sale de caracter, fiecare structura sau tip de caracter avand o corespondenta precisa intr-o coloratie ce corespunde cu exactitate fiecarei tip de caracter in parte.

Orgoliosii vor avea culoarea lor, hotii si excrocii culoarea lor, ipocritii si fatarnicii culoarea lor samd, din spectrul de culori intunecate.

Astfel, culorile si luminozitatea sunt rezultatul activitatii specifice fiecaruia si arata cu ce stare sufleteasca si cu ce caracter a plecat de de pamant.

Cu cat culorile sunt mai inchise, fara pic de energie si luminozitate, cu atat un spirit este mai decazut. In aceasta stare, la cei rai nu se percepe lumina divina.

Pe de alta parte, pe masura evolutiei spirituale spre desavarsire, spiritele intra pe o treapta de lumina mai inalta, devenind spirite superioare, prin caracterul bun, fondul spiritual curat pe care le-au avut in viata lor pamanteasca.

Daca partea interioara este plina de lumina divina, iar partea exterioara este invaluita de lumina lumeasca, suntem fiinte spirituale.

Nu poti sa traiesti doar intr-o singura lume. Spre exemplu, daca traiesti numai in interior, poti fi perceput ca o persoana “cu capul in nori”, nebun, alienat mintal, care nu mai are legatura cu realitatea fizica in care traieste; isi neglijeaza prea mult trupul si tot ce tine de universul biologic, relational si material.

Daca traiesti numai pentru planul exterior, te preocupa prea mult lucrurile materiale, sa mananci bine, sa te imbraci bine, sa traiesti in lux si in confort, sa fii superior altora, amplificandu-ti in acest fel egoul, mandria si vanitatea.

Cand esti inclinat numai inspre planul material, spui ca traiesti, dar de fapt este o forma de a trai pentru corp- stomac si simturi (placeri, dorinte trupesti). De fapt, este un fel de non-viata, un primitivism care are la baza progresul tehnologic dar si regresul spiritual, al constiintei si fondului sufletesc.

A fi spiritual inseamna a gandi la esenta lucrurilor. Vedem ce este adevarat si recunoastem lumina ce insoteste adevarul.

Pentru ca iubim lumina si adevarul, de fapt Il iubim pe Dumnezeu.

Daca suntem spirituali, gandurile noastre se indreapta catre cer, pentru ca acolo e preponderent si atentia noastra.

Daca suntem in intregime materialisti, cele mai profunde straturi ale mintii noastre sunt indreptate spre placerile trecatoare ale lumii materiale, deoarece intr-acolo ne este indreptata frecvent atentia.

Partile profunde ale mintii noastre se indreapta spre ce iubim mai mult. La exterior punem in practica gandurile profunde pe care le avem.

Dorintele sunt in interior iar actiunea este la exterior.

Daca gandirea si motivatia noastra este indreptata spre cer, cand urmarim sa ii ajutam si pe ceilalti oameni, atunci sinele nostru interior este deschis catre cer si este imbratisat de lumina divina; suntem iluminati de Dumnezeu, vedem ce este adevarat si ce este fals, deosebim cu usurinta binele de rau, recunoastem ceea ce este bun, pentru ca devenim intelepti si ne dezvoltam in mod armonios cu legile divine.

Daca sinele interior nu este deschis catre spiritualitate, nici macar nu ne dam seama de existenta lui si nici nu credem in Dumnezeu si in viata dincolo de moarte. De fapt nu credem in nimic pentru ca nu avem nimic de a face cu religia sau spiritualitatea.

Pentru ca ochii nostri “sunt inchisi” pentru lucrurile spirituale, confundam ceea ce este material cu ceea ce este spiritual si luam minciuna drept adevar si tot ceea ce este rau drept divin.

Ne ghidam numai dupa simturi, pentru ca nu credem pana nu vedem cu ochii nostri si pana nu pipaim cu palmele noastre.

Cand suntem in acest fel, suntem departe de credinta si spiritualitate, pe treapta cea mai de jos a materialismului.

Trupul nu ar putea face nimic daca spiritul nu ar fi in el.  Fiintele marinimoase, sunt active atat pe partea interioara cat si pe partea exterioara; celelate fiinte , cele rele, doar pe partea exterioara.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

0 comments