Lasati copiii sa-si traiasca copilaria!

Lasati copiii sa-si traiasca copilaria!

Jun 01
Apreciaza postarea si da mai departe...

Este 1 iunie 2020 şi, ca în fiecare an, sărbătorim copiii şi copilăria!

Deşi anul 2020 este un an greu, nu ar trebui să uităm faptul că trebuie să privim viaţa prin ochii de copil, să nu ne îngrijorăm foarte tare şi să dispunem întotdeauna de entuziasmul şi buna dispoziţie a copiilor, căci doar ei ştiu cel mai bine să trăiască clipa şi să se bucure de ea.

Copiii sunt o minunăţie a acestei lumi şi ar trebui să îi preţuim la justa lor valoare, mai ales că şi noi, deveniţi acum adulţi, am fost ca ei.

Când am fost copii, ne-a plăcut să ne jucăm cu alţi copii, ne-a plăcut să avem multe jucării, să avem animăluţe prin preajmă, să alergăm în natură, să jucăm jocuri sau să facem fel şi fel de ghiduşii.

Întotdeauna când privim un copilaş, să ne aducem aminte tot timpul de copilul care am fost, de traiul frumos şi lipsit de griji pe care l-am avut şi să încercăm să oferim copiilor din familiile noastre acelaşi trai liniştit şi multă protecţie, aşa cum am primit noi de la părinţii şi bunicii noştri, chiar să facem mai mult decât au putut face aceştia pentru noi.

Un copil trebuie protejat, educat în mod corect şi îndrumat încă de când este bebeluş, întrucât este la începutul vieţii sale, nu este obişnuit încă cu ceea ce se întâmplă în lumea aceasta şi are mare nevoie de iubire şi confort psihic şi emoţional din partea celor apropiaţi lui.

Un copil nu trebuie certat dacă se duce într-un anumit loc (de exemplu, spre o priză electrică, de curent), trebuie lăsat să meargă oriunde doreşte, dar să fie supravegheat şi totodată să i se explice de ce nu are voie într-un anumit loc şi de ce acel lucru poate să i facă “buba”.

Am văzut mame care ţipă la copiii lor (care de abia încep să exploreze mediul în care trăiesc), lovindu-i peste mână şi spunându-le cu voce gravă ceva de genul: “nu e voie acolo, măi copile, mă înebuneşti de cap, nu te mai duce acolo că te bat”.

Copilul începe să plângă, întrucât nu înţelege cu ce a greşit (copilul când vine de Sus de la Tatăl Ceresc este un Spirit Liber), o vede pe mama lui furioasă şi uite aşa, în mintea lui se strecoară vinovăţia, ruşinea, frustrarea că nu e lăsat să facă tot ceea ce doreşte şi pentru că nu i se explică de ce şi cu iubire.

În anii copilăriei se creează primele “programe” mentale negative, emoţii negative, pe care, mai târziu ca adult, le va purta cu el tot timpul, îl vor îmbolnăvi, îl vor epuiza şi îl vor face să se teamă de anumiţi oameni sau de anumite conjucturi sau experienţe, va fi tot mai trist, dacă bineînţeles, nu va şti să se vindece în timp util de ele.

Vă dau 2 exemple de conduită a unei bunici şi a unei mame în parc cu nepoţelul/copilul, lângă lac:

Copilul care era cu bunica avea în jur de 4 ani şi dorea să meargă mai aproape de lac să arunce în apă cu pietricele, aşa cum făceau ceilalţi copilaşi din aproprierea lui.

De vreo trei ori a scăpat din mâna bunicii şi a alergat spre lac şi tot de atâtea ori bunica l-a prins, la certat, aducându-l cu forţa înapoi, copilul uitându-se în urmă cu regret şi plângând că nu a putut să îşi îndeplinească obiectivul.

Bineînţeles că bunica nu i-a explicat de ce nu avea voie sa meargă în timp ce ceilalţi copii aveau voie să arunce cu pietre în lac.

Vă daţi seama cum acest copil a acumulat tristeţe, frustrare, poate chiar a simţit un pic de ranchiună pe bunica lui şi poate multe alte sentimente şi emoţii negative a acumulat în sufleţelul lui.

Acum să vă dau un alt exemplu, în aceeaşi conjunctură, o mămică tânără de vreo 25 de ani cu o fetiţă de 4 ani, care a reacţionat total diferit faţă de bunica copilului precedent care era în vârstă de peste 55 de ani, deci, “aparent” mai experimentată.

La fel ca băieţelul dinainte şi această fetiţă dorea să meargă aproape de marginea lacului ca să arunce cu pietricele, la fel ca şi ceilalţi copii.

M-a surprins foarte plăcut că această mamă tânără nu şi-a certat fetiţa pentru dorinţa ei, nu i-a spus că nu are voie să meargă aproape de lac şi a făcut un gest extraordinar: a ţinut-o pe fetiţă de mânuţe, ca să nu-i scape, s-a apropiat de lac cu ea, a luat vreo 2 sau trei pietricele de jos, le-a pus fetiţei pietricele într-o mână, aceasta a aruncat pietricele, iar fetiţa s-a întors la locul ei de joacă, fiind pe deplin satisfăcută.

Mi-am dat seama că nu are importanţă vârsta în creşterea şi educarea unui copil, ci flerul mamei, ingeniozitatea, iubirea ei autentică faţă de copil şi detaşarea ei în acordarea libertăţii copilului, supraveghindu-l pe acesta din spate.

Am observat că mamele sau bunicile “excesiv de grijulii” pot face un rău foarte mare copiilor, respectiv nepoţilor lor, prin privarea acestora de anumite activităţi sau condiţionarea lor, aşa cum am văzut în exemplul de mai sus.

Eu le numesc pe aceste mame “mamele cloşcă” care nu fac altceva decât să dea directive, interdicţii, să-şi condiţioneze proprii copii după bunul plac, privându-i de libertate şi de deciziile proprii pe care ar trebui să le ia ca fiinţe libere, suverane.

Tot aceste mame sunt cele care, mai târziu, le spun copiilor ce să facă în viaţă, ce meserie să îşi aleagă, ce să poarte, ce să îmbrace, ce să încalţe, cu cine baiat/fată să se vadă, ce facultate să aibă, etc.

Aceste “mame”, cred că fac un mare bine copiilor, dar de fapt, fac cel mai mare rău, întrucât copiii, au venit în viaţa aceasta să fie şi să facă ceea ce le-a fost hărăzit să fie sau să facă, de către Tatăl Ceresc.

Le reamintesc acestor mame cloşcă,  faptul că toţi copiii sunt ai Tatălui Ceresc, ele au doar misiunea de a-i educa corect, de a observa copilul şi de a se orienta spre ce se îndreaptă acesta, ca şi dorinţe, abilităţi sau talente şi bineînţeles, de a-l ajuta să-şi urmeze propriul drum pe Pământ.

Hotărârile trebuie să fie ale copilului, nu ale părinţilor săi.

El este singur suveran pe viaţa sa. Până la vârsta maturităţii, copilul doar trebuie protejat, educat corect şi din punct de vedere moral şi spiritual şi lăsat să-şi împlinească propria menire pentru care a venit pe acest Pământ.

Cu alte cuvinte, copilul trebuie să fie sănătos la trup şi la suflet, dezvoltat cu bucurie şi pregătit doar pentru acele lucruri care îi sunt de folos în viaţă.

Nu are rost să “intelectualizezi” prea mult copilul, dacă el nu doreşte, spre exemplu, să devină om de ştiinţă, ci doar un simplu artist.

Lăsaţi copiii să fie cu adevărat copii! Nu-i maturizaţi înainte de vreme şi nu le puneţi pe umeri sarcini pe care ei să nu le poată duce!

Lăsaţi-i să decidă singuri ce vor să facă în viaţă, e viaţa lor, e misiunea lor şi nu există 2 oameni pe Pământ care să parcurgă acelaşi drum pentru maturizarea spiritului lor!

La mulţi ani copii! La mulţi ani celor care şi-au păstrat sufletul de copil!

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *