Munca si pretul corect

Munca si pretul corect

Aug 13
Apreciaza postarea si da mai departe...

Trebuia sa scriu odată şi despre acest subiect. Nu de alta, dar s-a ajuns până într-acolo încât, în lumea afacerilor, a muncii, a prestărilor de servicii în general, nu mai există nici un pic de scrupul, decenţă sau bun simţ.

De ce?

Pentru că doar cei care fac oferte de muncă sau cer în schimbul banilor lor diverse servicii, atât persoane fizice sau juridice, fac “legea” pe piaţa muncii, iar tot omul de bună credinţă care vrea să muncească şi să primească un preţ corect, ca echivalent al muncii sale, rămâne blocat şi temător, neştiind cum să procedeze ca să nu piardă locul de muncă sau serviciul respectiv, acceptând preţul cel mai mic, propus de cel care chipurile ” plăteşte” (dacă se poate numi preţul derizoriu o plată), neexistând astfel un schimb economic şi financiar avantajos, nici dialogul necesar între participanţii la schimbul de servicii, ci doar un schimb inechitabil din care întotdeauna cel câştigat este cel care “plăteşte” şi nu cel care munceşte efectiv.

M-am întrebat adeseori de ce se întâmplă acest fenomen în societatea românească mai ales în ultimii ani? De ce atâta lume nemulţumită de plata muncii şi totuşi resemnată?

De ce încă se perpetuează aceste stări de lucruri?

Pentru că, în lumea noastră, totul e creat prin tipare care se repetă. Tiparele sunt puternice, atunci când rezultatele repetate sunt certe, bune şi pozitive. Ele devin o problemă, doar atunci când procesul nu conduce la rezultatul dorit.

Oamenii şi-au creat aceste tipare distructive, s-au obişnuit cu ele, au pătruns în subconştient şi, până nu vor fi conştienţi de aceste tipare nedorite şi nu vor privi cu obiectivitate spre problema lor materială sau de orice natură ar fi ea, acest lucru se va perpetua, mereu şi mereu.

Asemenea unui computer care operează având o eroare, vor continua să creeze aceleaşi efecte negative, până când se va remedia defecţiunea.

Mintea procesează pe baza unor programe eronate, care nu va da posibilitatea să vedeţi situaţia nefericită de ansamblu, în mod obiectiv, pentru a o putea neutraliza.

Programele, la majoritatea oamenilor, ar putea fi ceva de genul:

– mentalitatea săracului,

-frica în ceea ce priveşte ziua de mâine,

-subestimare a propriilor valori şi capacităţi,

-lipsa de curaj,

-frica de a cere ceea ce îşi doresc,

-frica de a spune “nu”,

-alte frici,

-probleme de comunicare, timiditate, condiţionările familiei, ale prietenilor (ce vor  spune aceştia dacă nu mă angajez şi dacă nu accept şi această ofertă, aşa proastă cum e ea),

-altele.

Ţara asta este plină de oameni pesimişti, negativişti, resemnaţi. Gândirea lor şi felul cum se comportă ei nu îi ajută să iasă din situaţia nefericită în care se află.

Am constatat că nimeni din exterior nu îţi poate face nici un rău, dacă tu nu îi permiţi aceasta. Nimic nu este împotriva ta doar dacă tu însuţi nu lucrezi în defavoarea ta.

Dacă începem să înţelegem originea comportamentului şi mentalităţii noastre actuale (care vin de undeva din trecutul nostru, din copilărie, de la familie, din condiţionarea socială) şi am localizat cauza gândirii şi tiparelor defectuoase, putem observa şi conştientiza cu ce ne-au fost de “folos” acestea în trecut şi de ce le-am acceptat în viaţa noastră.

Începeţi să recunoaşteţi că, de-a lungul anilor, vi s-au strecurat în subconştient un program sau mai multe programe, care v-au făcut viaţa nefericită şi în ceea ce priveşte munca şi situaţia financiară.

Pentru a schimba aceste stări de lucruri, trebuie să modificaţi această structură de gândire internă şi să instalaţi o nouă structură, actualizată. Obiceiurile nedorite se vor schimba cu ajutorul consecvenţei.

Obiceiurile şi tiparele vechi trebuie înlocuite cu altele noi, rezistând oricărei tentaţii de a reveni vreodată la calea perimată.

Asta înseamnă să vă confruntaţi cu convingerile voastre pe care le-aţi avut toată viaţa, legate de muncă, bani, relaţii precum:

-trebuie să ai un loc de muncă indiferent de ce salariu ţi se oferă,

-că munca excesivă este bună chiar dacă nu este întru totul recompensată,

-că alţii oameni sunt superiori ţie şi pot hotărî în ceea ce te priveşte, în timp ce tu accepţi deciziile lor şamd.

Va trebui să reajustaţi comportamentul şi gândirea pentru ca ele să corespundă noilor voastre decizii.

Înseamnă că trebuie să renunţaţi :

– să vă simţiţi vinovaţi atunci când cereţi preţul corect pentru munca dvs,

-când vă opriţi din lucru pentru o clipă de relaxare,

-la mândria de a arăta altora că sunteţi super performant, însă ( numai dvs. o ştiţi) cu preţul sănătăţii şi lipsei de somn.

Simplul fapt că alţii din familia dvs. sau din conjunctura dvs. au trudit fără rost, nu înseamnă că trebuie să urmaţi exemplul lor, dar nici să priviţi cu uşurinţă munca ca şi când nu ar trebui depus niciodată vreun efort.

Într-adevăr ar fi de dorit sa avem efect maxim cu efort minim, dar sunt şi momente când, pentru a reuşi într-un proiect sau într-o muncă de suflet, este necesar să depunem ceva mai mult efort pentru a avea efectul maxim scontat.

Însă, numai pe perioade scurte şi nu în mod consecvent. Altfel, ce rost ar mai avea o muncă care te acaparează şi te privează de sănătate?

Dacă ne schimbăm atitudinea mentală, atunci vom putea evalua cu acurateţe orice ofertă ni se face.

Trebuie să învăţăm lecţia de a nu mai accepta tot ce ni se oferă. Este bine să trecem totul prin filtrul minţii şi inimii (inima să fie în acord cu raţiunea).

Altfel, munca acceptată în condiţiile emise de “partea adversă” va fi pentru noi un chin şi un prilej maxim de frustare şi de răni emoţionale.

Pentru că trebuie să muncim toată viaţa, va trebui să prestăm o muncă cu plăcere, fără să ni se impună ce, cum şi cât să muncim.

În ţările nordice s-a ajuns la o reducere a normei de muncă în vederea unei mai bune eficienţe şi performanţe a salariatului, iar remunerarea este pe măsura muncii şi creativităţii acestuia.

Numai în Romania este mereu pe dos de cum este normal: se lucrează haotic, mult, fără discernământ şi fără plată corectă. Nu există apreciere. Există multă inechitate şi lipsă de armonie între oameni.

De când cu salariul minim, cei mai mulţi angajatori nici nu oferă mai mult, iar acest fapt încurajează munca la negru. Dacă nu accepţi, nu ai unde să munceşti. Asta este mentalitatea!

Nici angajatorul şi nici salariaţii acestuia nu au cum să prospere cu o astfel de gândire şi atitudine de loc corectă: primul că nu oferă, ceilalţi pentru că acceptă firmituri ca echivalent al muncii lor.

Şi unii şi alţii încalcă Legea Dăruirii. Cei care doar acaparează banii şi nu îi pun corect în circulaţie sau nu plătesc în mod echitabil, nu vor avea parte de ce acumulează; li se vor scurge banii printre degete şi vor avea parte doar de frustrări, nemulţumiri, chiar de blesteme din partea celor înşelaţi.

Aşa arată economia de piaţă în România zilelor noastre.

Cu toate că suntem în era informaţională şi au la dispoziţie multe cărţi şi cursuri din care pot învăţa cum să îşi managerieze afacerea şi să îşi motiveze oamenii, cei mai mulţi proprietari de firme încă acţionează după bunul plac şi din neştiinţă eşuează pentru că încalcă nişte legi universale subtile şi vor da socoteală din cauza lăcomiei şi înşelăciunilor lor.

Vin cu un exemplu la ce am menţionat mai sus:

Acum două zile am fost întrebată de către proprietara unei firme dacă doresc să îi ţin evidenţa contabilă. În mod politicos am spus că da, să ne întâlnim ca să discutăm despre activitate şi despre ce volum de acte este vorba.

Nici nu am terminat bine de vorbit că a început deja să se “jelească”:

-Dar, ştiti, eu am 3 lulele, trei surcele. Ce preţ îmi puteţi lua pentru acestea? Nu fac mai mult de 100 ron….

Ce poţi să spui când întâlneşti asemenea oameni, care din start, încep cu văicărelile şi adoptă mentalitatea de victimă pentru ca “partea cealaltă” să înţeleagă că, dacă nu oferă cel mai mic preţ şi pe care “persoana văicăroasă” îl agreează, nu îl alege drept “muşteriu” pentru contabilitatea afacerii ei, întrucât sunt încă alte sute de firme şi “profeşionişti” identici care pot face aceeaşi muncă la preţul convenit de ea.

Din păcate, aşa gândesc majoritatea ” afaceriştilor ” noştri. Şi cu astfel de “afacerişti” ţara asta nu are cum să prospere; se vede din felul în care pun problema, căci vor să încline balanţa doar înspre ei; atitudinea lor nu este una de tip CÂŞTIG-CÂŞTIG pentru fiecare parte implicată în afacere.

Este bine să eradicăm aceste stări de lucruri pentru că ţine de fiecare din noi să trăim o viaţă mai bună şi mai fericită.

Nu trebuie să dăm ocazia altora să decidă pentru noi stabilind doar ei regulile jocului.

Ştim exact ce ne convine şi ne face fericiţi.

Tocmai de aceea, nu mai acceptăm să ni se spună preţul muncii noastre, fără ca noi să fi fost de acord în prealabil cu o evaluare a muncii şi a preţului făcut de ofertant.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0 comments