Nu hrani lupul rau!

Nu hrani lupul rau!

Dec 05
Apreciaza postarea si da mai departe...

Poate ştiţi povestea celor 2 lupi, adică lupul alb şi lupul negru, ca metaforă despre lupta ce se dă în sufletul fiecărui om.

Dacă nu, o spun pe scurt ca să ştiţi despre ce este vorba:

Intr-o seara, un batran indian Cherokee i-a povestit nepotului sau despre o lupta care se da in interiorul oamenilor din vremuri stravechi. Asezandu-se langa copil, batranul i-a spus:

“Fiule… lupta este intre doi lupi care se regasesc in interiorul fiecaruia dintre noi.
Unul este bun: El este bucuria, linistea, iubirea, speranta, sinceritatea, blandetea, empatia, adevarul, compasiunea, curajul si increderea.

Iar celalalt… celalalt este ingrozitor: El este furia, invidia, gelozia, amarul, regretul, lacomia, aroganta, vinovatia, resentimentul, mandria, minciuna, superioritatea si egoul.”

Copilul, privind focul din fata lor s-a gandit pret de un minut iar apoi, intorcandu-se catre bunic, l-a intrebat:
“Si care lup castiga?…”

Bunicul, cu ochii in zare, a raspuns simplu: “Castiga cel pe care il hranesti.”

Potrivit poveştii, în fiecare din noi există 2 lupi. Cei doi vor să aibă întâietatea în sufletul nostru şi de aceea sunt mereu în conflict.

Noi, prin înţelepciune, alegem să hrănim lupul bun, sau lupul alb, pentru că albul este culoarea luminii, culoarea purităţii.

Depinde numai de noi cu ce ne hrănim mintea, inima, corpul fizic.

Deci, în această pildă, este vorba de prezenţa a două entităţi în interiorul nostru, una bună şi una rea, care vrea să ne câştige sufletul.

Aceste entităţi se află într-o luptă continuă. Este vorba de un conflict interior pe care l-am resimţit cu toţii adeseori.

Dacă alegem “lupul alb”, atunci înseamnă că acesta ştie să iubească, să construiască, ştie să ne sprijine, ştie să ne facă să trăim o viaţă cu sens; de asemenea, ne ajută să înflorim, să avem încredere în noi înşine, să fim verticali, integri, iubitori, oneşti, să dăruim, să iubim toată Creaţia şi să îl iubim pe Dumnezeu, Creatorul nostru.

Ne naştem cu întruchiparea Binelui în noi. Mai târziu, când devenim adulţi, iar circumstanţele vieţii ne pun în pericol, ajungem să ne compromitem, să facem greşeli reprobabile pentru a supravieţui, sau pur şi simplu din ignoranţă, aventură sau plăcere diabolică.

Astfel, devenim ignoranţi, agresivi, mincinoşi, egoişti, vanitoşi, critici, neîncrezători, fricoşi, etc şi alimentăm lupul negru, din dorinţa de a supravieţui cu orice preţ, chiar dacă acest fapt presupune să ne facem rău nouă înşine şi altora.

Frica stă la baza alimentării lupului negru, iar iubirea la baza hrănirii lupului alb.

Lupul negru ne şopteşte să ne fie frică (de sistem, de instituţii, de rude, de prieteni, părinţi, de şcoală, de oameni în general, de tot) şi să vedem duşmani peste tot, ca să ne apărăm, să intrăm în carapacea noastră, să fugim sau să luptăm, chiar dacă putem face rău aproapelui nostru.

El ne face să tratăm lucrurile cu agresivitate, cu neiubire şi să aplicăm dictonul “dinte pentru dinte” sau “dezbină şi cucereşte”, sporeşte egocentrismul, adică doar nouă să ne fie bine.

În societatea noastră, lupul cel rău, prin frică, ne face să nu mai credem în noi şi să cedăm puterea noastră exteriorului (stat, guvern, instituţii, job, etc) astfel încât, să nu ne mai aparţinem nouă înşine, să nu mai fim stăpâni pe corpul, mintea şi sufletul nostru, ci să facem doar ce ni se spune, asemeni unor roboţei cuminţi, ghidaţi de o telecomandă.

Faptul că ascultăm cuminţei şi facem tot ce ni se spune (pentru că ne este frică, adică din instinct de supravieţuire) ajungem să ne distrugem corpul fizic cu hrana modernă, sintetică din magazine, care pe termen lung, va avea efect nociv asupra sănătăţii noastre, întrucât hrana oferită de “sistem” este soluţia pentru o îmbolnăvire lentă şi perfidă, pentru “prevenirea” căreia se recomandă pastile sintetice cu substanţe toxice din farmacii.

În ceea ce priveşte hrana mentală, creierul nostru este obligat să “îngurgiteze” non stop informaţii toxice, negative, care înfierează, care provoacă disperare, teamă, răutate, întrucât expunerea constantă la stimuli de genul informaţiilor, ştirilor, evenimentelor negative duc la un anumit gen de REACŢII TOXICE care îmbolnăvesc populaţia, dacă se lasă cuprinsă de ele.

De asemenea, nu numai din afară ne vine pericolul, ci şi din interiorul nostru, prin gândurile şi emoţiile negative pe care le avem, prin vorbele rele pe care le spunem şi faptele urâte pe care le facem.

Pentru a nu hrăni lupul cel rău, nu trebuie să ne mai fie frică, trebuie să discernem conştient gândurile, vorbele şi faptele noastre, să respingem tot ceea ce este negativ şi aduce emoţii negative pentru suflet, să reducem conştient până la anihilare totală viciile, poftele, sau patimile dăunătoare sufletului, să creştem cantitatea de fapte bune, să permitem doar gândurilor bune să ne pătrundă în minte.

Confilctul interior apare atunci când se dă o bătălie interioară, între a face binele sau a face răul, de exemplu:

-Să fumez în continuare pentru plăcere şi să alimentez viciul acesta care îmi distruge corpul, sau să mă las de fumat?

-Să mănânc hamburgher şi să beau Cola chiar dacă ştiu că sunt toxice pentru organism, sau să mănânc de acum încolo sănătos?

-Să mă las în continuare implicat în chestiuni, vicii, care mă compromit, sau să mă las de anturajele rele?

-Să fac schimbarea sau să rămân în mizerie spirituală, prin faptul că mă plâng tot timpul şi nu-mi recunosc greşelile personale, în schimb dau mereu vina pe alţii?

-şamd.

Observaţi că totul ţine de VOINŢA PERSONALĂ. Dacă nu ai voinţă, nu poţi să faci nimic bun şi rămâi în continuare în lâncezeala minţii şi faptelor tale.

Dacă nu te consideri suficient de puternic să renunţi la a mai hrăni lupul rău din tine, apelează la un prieten, la un psiholog sau un duhovnic.

Hrana proastă pentru corp, minte şi suflet este peste tot. De noi depinde să nu ne mai lăsăm “hrăniţi” necorespunzător şi să nu ne mai lăsăm controlaţi de exterior sau de patimile noastre.

Mizerii vezi peste tot. Tu nu trebuie să accezi la acestea, sau să îţi încarci mintea, trupul şi sufletul cu ele.

Nu te mai lăsa ghidat şi supus de NON VALORI, oricare ar fi acestea.

Din nefericire, sistemul în care trăim acum este unul ANTI-UMAN.

Se încearcă ruperea relaţiilor de bună cooperare şi de ajutorare între oameni (vezi distanţarea socială), se propagă non valori pe toate canalele TV, mass media şi internet, ni se spune ce să facem, cum să gândim, suntem speriaţi non stop cu informaţii negative, ca să avem impresia că numai avem încotro şi să credem că “ei” adică sistemul si UE, sau alte corporaţii străine, sunt “unica salvare”.

Dacă rămânem captivi în sistem, hrănim la infinit LUPUL cel RĂU şi îl ajutăm să pună stăpânire pe mintea, corpul şi sufletul nostru, în timp ce noi devenim depresivi, ne dezumanizăm şi prin asta aprobăm un control nelimitat asupra noastră.

Dacă alimentăm Lupul cel Bun, aceste stări de lucruri negative nu mai au loc, întrucât ne cunoaştem valoarea şi puterea personală, avem o minte clară şi lucidă, avem voinţă şi mai ales nu ne mai este frică, pentru că singurii stăpâni suntem noi şi avem de partea noastră credinţa şi ajutorul lui Dumnezeu.

G.S

www.eusuntdivin.ro

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *