Purificarea fiintei prin post si rugaciune

Purificarea fiintei prin post si rugaciune

Noi 28
Apreciaza postarea si da mai departe...

Mai este puţină vreme până la sărbătoarea naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Aşa cum se obişnuieşte, până la Crăciun creştinii credincioşi ( nu cei formali) se află în post şi rugăciune, pentru că de această binecuvântată sărbătoare nu se pot apropia oricum.

Este imperios necesar să o întâmpinăm plini de pace, mai iubitori, cu trupul purificat şi mai curaţi sufleteşte.

Cele două mari sărbători din an, de la Paşte şi la Crăciun, cât şi altele mai mici dar la fel de importante, ne dau nouă posibilitatea să ne apropriem de Dumnezeu în smerenie şi umilinţă, prin post şi rugăciune, pentru a căpăta îndurare şi a fi bineplăcuţi Lui, pentru toate rătăcirile noastre şi stările nefaste în care ne-am aflat de-a lungul anului la nivelul trupului, prin intermediul celor 5 simţuri, la nivelul minţii, prin gândurile impure pe care le-am avut, cât şi prin emoţiile şi simţămintele negative pe care le-am nutrit la nivelul sufletului.

Rugăciunea este calea prin care noi îi vorbim lui Dumnezeu şi ne exprimăm dorinţa de a face voia Sa şi nicidecum voinţa proprie, având credinţa şi nădejdea că toate cele ce am cerut pentru binele nostru cel mai înalt ni se va da nouă precum El doreşte.

Într-un cuvânt, voia ta să fie unită întru totul cu voia lui Dumnezeu, nicidecum de a dori să inclini voia Lui spre voia ta.

De ce aşa? Pentru că voia ta este mereu amestecată cu iubirea de sine ( ce implică mândrie, aroganţă, supraestimarea calităţilor proprii) şi care foarte adesea greşeşte şi nu ştie ce să ceară, pe când voia lui Dumnezeu este întotdeauna bună, înţeleaptă, dreaptă, binefăcătoare şi nu dă greş niciodată.

Astfel că, va trebui întotdeauna să îţi doreşti, să ceri şi să cauţi doar ceea ce ÎI ESTE PLĂCUT LUI DUMNEZEU PENTRU TINE.

Pentru îndeplinirea rugăminţilor tale se cuvine să faci fapte potrivite cererii tale, pentru a fi vrednic de harul şi dorinţele cerute.

După aceea, să îi mulţumeşti pentru binefacerile Sale arătate în viaţa ta, să îţi mărturiseşti păcatele şi în finalul rugăciunii de mulţumire să îi ceri numai ceea ce îţi este de trebuinţă, mai ales în vederea mântuirii tale.

Am citit într-o carte o rugăciune foarte frumoasă, pe care o recomand cu drag cititorilor mei:

” Dumnezeule, ajută-mă să te aleg, să fiu cu tine în orice întâmplare pe care o trăiesc, mică şi neînsemnată. Numai astfel pot transforma suferinţa în semnificaţie, înfrângerile în creştere. Numai aşa reuşesc să dăruiesc bucurie, veselie, seninătate, înţelepciune şi tărie acelora pe care îi întâlnesc.” ( Valerio Albisetti)

Viaţa poate fi blândă şi amară, grea şi uşoară, teribilă şi fantastică, dar întotdeauna în suişuri şi coborâşuri.

Însă, chiar pe fondul unei nefericiri generalizate la nivel de societate, eu aleg FERICIREA cu care Însuşi Dumnezeu m-a înzestrat, astfel că, în fiecare dimineaţă, aleg să mă trezesc în cea mai bună stare de spirit, optimist(ă) şi cu o inimă veselă.

Orice s-ar întâmpla în existenţa mea, am deasupra mea Mâna lui Dumnezeu care mă ocroteşte şi mă călăuzeşte în situaţii dificile.

Pentru a avea o inimă veselă este necesar să ne exprimăm propriile emoţii, dureri, suferinţe sufleteşti; apoi, după înfruntarea acestora plini de curaj, toate încercările din viaţă nu ne vor zdrobi, ci ne vor face mai puternici, ieşind din ele mai purificaţi.

Totuşi, fiecare poate decide în viaţă cum să îşi gestioneze propriile suferinţe şi dureri. De fapt, nu ar trebui să ne temen de suferinţe, pentru că ele îşi au rolul lor în devenirea noastră, făcându-ne mai rezistenţi şi mai purificaţi.

Postul, mai ales cu apă sau cu foarte puţină mâncare ( vegană), are rolul de a ne purifica simţurile, mintea şi spiritul. Chiar petrecerea unui timp în solitudine este binevenit în aflarea sensului vieţii, înţelegerea propriului Eu.

Prin post ne apropiem mai mult cu inima de Dumnezeu, de esenţa noastră divină, iar mintea se linişteşte curăţându-se de gândurile sumbre care se află în ea; în acelaşi fel trupul se curăţă de impurităţi iar sufletul de patimile omeneşti.

În locul tristeţii alege râsul! Încearcă! Râsul din inimă ajută la eliminarea toxinelor din corp, suflet şi minte.

O persoană care menţine în mod obişnuit gânduri negative în mintea sa, emoţii sau sentimente negative ( ură, ranchiună, mânie, gelozie şamd) nu poate avea un trup complet sănătos. Mintea sa orientată spre pesimism o va direcţiona către o alimentaţie haotică, dezechilibrată.

Felul cum îţi tratezi trupul derivă din felul în care îţi tratezi mintea şi sufletul.

Prin post, ajuţi corpul să se regenereze, favorizezi o bună circulaţie sangvină, se elimină ţesuturile bolnave, îmbătrânite, mintea devine mai clară, simţurile mai ascuţite, ai o mai bună capacitate de concentrare.

Reîntinereşti şi totodată starea de spirit şi atitudinea faţă de viaţă se schimbă. Devii mai elastic şi mai curat, la fel şi pielea ta.

Prin post, ajungi faţă în faţă cu propria-ţi fire, cu Eul tău, cu stările negative pe care le vei schimba cu stări pozitive.

Te dezbraci de Eul egoist şi rece, iar la capătul postului, devii mai puternic deoarece laturile tale slabe, înfruntându-le,  te ajută să îţi manifeşti voinţa şi să elimini tot ceea ce nu îţi mai foloseşte.

Lucrul asupra propriilor slăbiciuni te ajută să faci paşi mici spre desăvârşire; căci acesta trebuie să fie ţelul nostru în viaţă: Să fim desăvârşiţi precum Tatăl nostru Ceresc este!

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

0 comments