Relatiile sunt mai importante decat banii si profesia

Relatiile sunt mai importante decat banii si profesia

Oct 04
Apreciaza postarea si da mai departe...

Fie că vrem sau nu vrem, ne place sau nu ne place, suntem nevoiţi să intrăm în relaţii cu alţi oameni toată viaţa noastră.

Pe unii îi vom îndrăgi, faţă de unii vom avea sentimente neutre, iar pentru alţii ( poate cei mai mulţi ) vom nutri sentimente de respingere fizică sau morală.

Oamenii sunt de două feluri:

-oameni ale căror experienţe grele de viaţă i-au călit, i-au cizelat şi care au scos tot ceea ce era mai bun şi mai frumos din interiorul lor;

-oameni ale căror experienţe cumplite de viaţă i-au înăsprit (înrăit) tot mai mult, expunând la exterior tot ce au acumulat mai rău şi urât la nivel de suflet.

Cu siguranţă, nu este deloc uşor să  interacţionezi cu oameni din cea de-a doua categorie şi mai ales să “construieşti” relaţii armonioase cu aceştia.

M-am întrebat adeseori : ce îi face pe oameni să acumuleze atâta ură, răutate şi să devină agresivi şi dispreţuitori faţă de semenii lor?

De ce unii oameni ajung într-un asemenea stadiu de decădere ?

Deşi, ca umani, avem CONŞTIINŢĂ, de ce la mulţi dintre noi aceasta nu se manifestă ? De ce este adormită sau în stare latentă?

Răspunsul meu la toate întrebările de mai sus : LIPSA DE IUBIRE ŞI PREDOMINANŢA NATURII INFERIOARE!

Să nu dăm vina pe Natură, Dumnezeu, Univers sau oricum vreţi să spuneţi.

Oamenii nu s-au născut să fie răi, ci dimpotrivă, să fie buni.

Atunci când un copil se naşte pe pământ, el întruchipează perfecţiunea şi iubirea Tatălui Ceresc.

Observaţi cât de frumos şi gingaş este un bebeluş încă de la primul său ţipăt în lumea aceasta! Ţi-e mai mare dragul să îl priveşti!

De ce acest boţ de om, gingaş şi delicat, ajunge pe parcurs să fie om dur şi urât sufleteşte?

Prin ce aspecte de viaţă a trecut acest omuleţ, ca să ajungă om mare cu trăsături de caracter negative şi având un comportament reprobabil?

Poate a fost, încă din copilărie, agresat, exploatat, abuzat, neglijat de către părinţii săi; poate a acumulat ranchiună, frică, ură, frustrare sau s-a izolat, ajungând să respingă oamenii cu bună ştiinţă.

Problema multora este că, ajungând maturi, chiar având propriile lor familii, încă mai sunt cuprinşi de astfel de resentimente sau emoţii negative; se lasă în continuare dominaţi de ele şi nu conştientizează cum acestea le distrug viaţa şi relaţiile, inclusiv cu persoanele apropiate.

Trecutul este trecut şi nu se mai întoarce. O vorbă din popor spune ” să îngropi securea războiului”.

Aceasta înseamnă că este bine să te “împaci” cu trecutul tău şi să ierţi toate persoanele care au trecut prin viaţa ta şi care te-au făcut să suferi.

Dacă nu procedezi aşa, tot ţie îţi faci rău! Neiertarea aduce în continuare boli şi suferinţe.

Trecutul trebuie lăsat să plece, tocmai ca să poţi trăi clipa prezentă. Prezentul ( momentul Acum) este tot ce avem şi doar el ne aparţine.

Oricât de răi ar fi unii oameni, ei se pot schimba. Ceea ce nu-i lasă să se schimbe este EGOUL LOR ( NATURA INFERIOARĂ).

Egoul te face să crezi că eşti mai important decât alţii; el separă şi dezbină. Te face să gândeşti doar în termeni de “A FACE” şi

” A AVEA” în loc de “A FI”.

Egoul nu face din noi iubitori de oameni; dimpotrivă, ne dă impresia că noi suntem “altfel” decât alţii, mult superiori acestora!

El ne face să credem că suntem mai buni; doar ne dă impresia că suntem diferiţi. Dar de fapt nu suntem!

A fost o perioadă în viaţa mea când nu iubeam oamenii, relaţiile erau superficiale sau “de complezenţă”; mă străduiam să fiu amabilă sau drăguţă atât cât să nu ofensez pe cineva.

Dar de la a fi drăguţ sau amabil până la a iubi pe cineva este o mare distanţă.

Trăiam într-o lume a mea în care mă simţeam bine cu mine (şi cu Dumnezeu), aveam o profesie care îmi ocupa cea mai mare parte a timpului, resurse financiare satisfăcătoare încât să pot să îmi permit din când în când excursii sau un sejur în ţară sau în străinătate, timp liber dedicat mie în totalitate, în general o viaţă liniştită fără stres sau relaţii complicate.

Cine să îi înţeleagă pe oameni dacă ei înşişi nu se înţeleg pe ei?

După ce, dintr-odată, am început să îmi pun întrebări existenţiale, să observ mai atent relaţiile şi realitatea înconjurătoare şi să aprofundez spiritualitatea, mi-am dat seama că eram într-o mare eroare.

Viaţa mea nu trebuia să constituie doar automulţumire de sine; era ceva mult mai mult ce aveam de îndeplinit (ca menire) pentru ca viaţa să nu fie risipită fără sens.

Am înţeles în scurt timp că trebuia să fac trecerea de la atitudinea de ” self-oriented” ( orientare către sine) la cea de tipul people-oriented ( orientare spre oameni).

Acum ştiu că în realitate nu suntem diferiţi; doar facem alte alegeri în viaţă. Dar, suntem la fel, pentru că:

-aşa cum eu am avut bucurii şi tristeţi şi alţii au avut;

-aşa cum eu am avut dorinţe de împlinire, succes, sănătate şi abundenţă, şi alţii au avut;

-aşa cum am avut uneori incertitudini şi temeri ( oricare) şi alţii au avut;

-aşa cum am avut eşecuri şi rătăciri şi alţii au avut;

-aşa cum eu am avut uneori parte de relaţii potrivnice şi alţii au avut;

Ce credeţi, nu se cuvine să ne iertăm reciproc? Întrucât toţi am trecut prin experienţe, sentimente şi emoţii asemănătoare ( diferite doar ca intensitate), nu se cade să fim mai binevoitori unii cu alţii?

Dacă liantul dintre noi ar fi IUBIREA vieţile noastre s-ar schimba în lanţ, pentru fiecare în parte! În acest fel, relaţiile nu ar mai fi o piedică în calea fericirii noastre depline.

Nu ne-am mai avânta în plăcerile iluzorii pe care le aduc banii şi profesia ( ca idoli).

Înţelegându-i pe ceilalţi şi punându-ne în locul lor, vom putea ajunge la rădăcina suferinţelor fizice şi emoţionale prin care ei trec.

Fiind convinşi că i-am înţeles îşi vor reveni şi îşi vor deschide inima precum petalele unui trandafir.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

0 comments