Situationship, sau despre a fi cu tot dinadinsul intr-o relatie

Situationship, sau despre a fi cu tot dinadinsul intr-o relatie

Aug 22
Apreciaza postarea si da mai departe...

Sunt o persoană adultă, de vârstă mijlocie, care, pe tot parcursul vieţii sale, a ajuns la concluzia că toate etapele prin care trece omul şi anume de creştere, maturitate şi îmbătrânire, au un sens în lumea aceasta.

Copilăria mică, adolescenţa, etapele adultului tânăr, de mijloc şi în etate, sunt necesare pentru evoluţia personală şi spirituală a unei fiinţe umane.

Ca să ajungi pe cont propriu, altfel spus “pe picioarele tale”, pentru a putea intra într-o relaţie ca să întemeiezi o familie, înainte de toate, trebuie să te “coci”, adică să ajungi la acea maturitatea deplină, în care să poţi fii în stare să iei deciziile cele mai înţelepte pentru tine şi pentru viitoarea ta familie.

Gândeşte-te ce haos enorm ar fi, dacă din copilăria mică sau mijlocie am sări peste etapa adolescenţei şi a adultului tânăr şi am intra direct într-o relaţie.

Aşa ceva este inadmisibil, deoarece în stadiul de copil, fiinţa umană nu îşi poate asuma responsabilitatea pentru sine, darămite pentru alţii, pentru că, pur şi simplu, nu poate, nu este încă dezvoltată fizic, creierul nu este suficient de dezvoltat, mai bine spus, funcţiile cerebrale precum gândirea, logica, abilitatea de planificare, de a efectua raţionamente de ordin superior nu sunt încă funcţionale; cu alte cuvinte, ar fi un adevărat dezastru şi umanitatea ar fi pierit de mult, dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva.

De multe ori, nu eşti “copt” pentru o relaţie, nici după vârsta de 21 de ani şi chiar după vârsta de 25-30 de ani.

Părinţii au un rol foarte important şi aş spune eu, definitoriu, pentru pregătirea viitorului adult.  Un copil nu trebuie nici responsabilizat sau traumatizat (vezi copiii fără copilărie), dar nici cocoloşit prea tare.

Pur şi simplu, un copil trebuie să treacă LIN prin toate aceste etape, având parte de PROTECŢIE ŞI IUBIRE din partea părinţilor, a bunicilor, rudelor din familia şi neamul său.

Părinţi, bunicii şi toţi ceilalţi, trebuie să fie atenţi la modul de gândire, la felul de rostire a cuvintelor şi la comportamentul lor, atunci când sunt în preajma copiilor lor, întrucât aceştia învaţă prin imitare; când vor creşte, cei mai mulţi dintre ei, vor fi copia fidelă a acestora.

O societate civilizată este constituită din familii armonioase, care îşi cresc copiii în iubire şi cu maximă responsabilitate.

În primul rând, aceste familii au grijă să îşi protejeze odraslele de efectele negative ale unor circumstanţe sau anturaje nepotrivite, comunicând în permanenţă cu aceştia şi explicându-le ce este bine şi moral, ce este pentru binele lor cel mai înalt.

Când spun o societate civilizată, nu mă refer neapărat la o societate dezvoltată economic, ci la o societate în care predomină preceptele morale şi spirituale.

O familie, poate că nu are suficiente resurse materiale, dar are copiii buni, pe când o familie bogată, care a satisfăcut toate dorinţele materiale ale copiilor săi, poate să aibă copii răi.

Chiar dacă aceste familii bogate au bani pentru şcoli superioare, copiii lor pot să fie nişte copii needucaţi, deoarece au fost privaţi de iubirea sufletească.

Aici este problema. Copiii privaţi de iubirea sufletească vor dori cu orice preţ să o caute cu ardoare în altă parte, în relaţii pasagere şi vor fi adesea foarte nemulţumiţi, în sensul că nu vor fi satisfăcuţi niciodată de iubirea primită.

Pentru că nu au învăţat să ofere la rândul lor iubire pură, adevărată, vor fi cât mai “zgârciţi” în sentimente, iar relaţia va fi mereu condiţionată de cuvinte de genul: te iubesc sau te voi iubi DACĂ (cuvântul de bază) faci asta şi asta pentru mine, dacă nu te vezi cu părinţii tăi, dacă nu te duci cu prietenii (prietenele) în cutare loc, dacă renunţi la pasiunea sau la cariera ta pentru mine, şamd.

Atunci când intervine cuvântul DACĂ sau alte cuvinte asemănătoare, care condiţionează relaţia, acolo nu este iubire, este EGO, unul foarte mare.

Ego se naşte din sentimentul de separare, din suferinţă sau durere interioară, din frica de a nu fii acceptat şi iubit.

Dacă cineva vă spune TE IUBESC DACĂ şi apoi vă pune fel şi fel de condiţii, sau vă arată lipsă de respect prin comportament în mod repetat, fugiţi din acea relaţie.

Aceea nu este o relaţie, este un chin şi o privare de libertate. IUBIREA ADEVĂRATĂ NU CONDIŢIONEAZĂ ŞI ÎL LASĂ PE OM LIBER SĂ FIE EL, CEL AUTENTIC.

De fapt, O RELAŢIE ESTE CONSIMŢĂMÂNTUL DE UNIRE A DOUĂ FIINŢE UNICE, AUTENTICE, CARE DIN IUBIREA LOR, DAU NAŞTERE UNEI A TREIA FIINŢE UNICE, COPILUL.

Dacă nu crezi într-o relaţie, ca legătură a două fiinţe unice, libere prin iubire necondiţionată, mai bine nu intra în nici o relaţie.

Mai bine, petrece un timp cu tine în singurătate, descoperă-te pe tine însuţi (însăţi) ca fiinţă de sine stătătoare, oferă-ţi ţie iubire, apreciere şi respect, ca mai apoi să le poţi oferi şi persoanei cu care vei intra într-o relaţie de cuplu.

Doar când te-ai vindecat de EGO, suferinţă şi durere interioară, vei fi capabil să apreciezi viaţa, semenii, libertatea ta interioară şi libertatea celorlalţi.

În aceste vremuri anarhice în care trăim, relaţiile, curtările şi întâlnirile nu mai sunt ce au fost în trecut, întrucât online datingul

a schimbat percepţia oamenilor cu privire la relaţii şi iubirea dintre parteneri.

Nu se mai doreşte implicare emoţională, parteneriat, relaţie profundă de iubire, ci se doreşte doar ceva, o “relaţie” fără nici un dram de responsabilitate şi aşteptări, numită de specialişti SITUATIONSHIP.

Este un trend acum de a fi cu cineva, de a te afişa cu cineva, ocazional, doar ca să nu zică lumea că eşti singur şi că nu eşti în rândul lumii.

Situationship este o legătură romantică sau nu, care are la bază necesităţi punctuale (fiziologice, de situaţie), este un nou val de “parteneriat”, care nu neapărat tinde să evolueze semnificativ spre o relaţie de iubire adevărată.

Înainte, pentru a avea o relaţie, trebuia să ai un cerc de prieteni, să frecventezi anumite locuri favorabile cunoaşterii viitorului partener sau viitoarei partenere, trebuia să petreci un timp, maxim 6 luni, un an, ca să îl cunoşti mai bine, să socializezi cu el sau ea, să-i cunoşti familia, prietenii şi anturajul, ca numai după aceea să te hotărăşti dacă doreşti sau nu o relaţie de căsătorie cu acesta sau aceasta.

Dacă în trecut era nevoie incomensurabilă de curtare, flirt, întâlnire, plimbări în aer liber, în zilele noastre aceste etape sunt sărite, relaţia se formează rapid, dar se şi consumă tot la fel de rapid şi la prima ceartă se fisurează.

În secolul vitezei, oamenii trec peste liantul numit IUBIRE SUFLETEASCĂ şi lipsa acestui liant în relaţiile dintre ei işi spune cuvântul: tot mai mulţi oameni sunt bolnavi fizic şi sufleteşte, sunt depresivi şi însinguraţi.

Auzim de oameni care doar se joacă de-a relaţia, în sensul că aceasta constă doar în câteva întâlniri sau luni în care se văd şi se plac reciproc, după care se despart, din cauză de nepotrivire de caracter, din cauza viciilor partenerului sau partenerei, din cauza dependenţei (ataşamentului) sau a posesivităţii unuia dintre parteneri.

S-a ajuns până aici din cauza comodităţii afective, nici măcar să avem sentimente nu mai dorim. O relaţie în care mulţi se mulţumesc cu firmituri, este o relaţie fadă şi plictisitoare.

O altă comoditate este cea a gândirii, sunt oameni care nu şi-au pus niciodată întrebarea ce vor de la viaţă şi nici cine sunt.

Sunt oameni asemeni roboţilor. Înspre asta ne îndreptăm. Oameni pentru care viaţa de calitate nu mai contează, relaţiile asemenea, trăiesc în virtutea inerţiei. Şi ne mai mirăm de ce trăim aceste timpuri.

Totuşi, am nădejdea că nu vom ajunge până aici, deoarece încă mai avem cu noi părinţii şi bunicii din generaţiile mai vechi, care au fost crescuţi cu precepte valoroase din punct de vedere moral şi spiritual şi vor insufla copiilor şi nepoţilor lor aceste valori şi principii sănătoase de viaţă, generaţiei MILENIALS.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *