Tati, cum am venit eu pe aceasta planeta?

Tati, cum am venit eu pe aceasta planeta?

Mar 16
Apreciaza postarea si da mai departe...

Sâmbătă, 14 martie 2015, mergeam grăbită spre staţia de metrou, când deodată, am ajuns în dreptul unui bărbat matur (estimez că avea peste 45 de ani) care împingea de un cărucior în care se afla un copil mic ( băiat) până într-un an, iar lângă el se afla un alt băiat, mai mărişor, cu vârsta cuprinsă între 4  sau 5 ani.

Chiar în momentul în care am ajuns în dreptul lor, exact în acel moment, băiatul mai mare tocmai îi punea bărbatului matur această întrebare:

-Tati, cum am venit eu pe această planetă?

Auzind această întrebare, fără să vreau, m-am oprit un pic în loc să mă uit la acest copil cu admiraţie pentru întrebarea pe care a pus-o şi să ascult răspunsul tatălui său la întrebarea respectivă. Reacţia tatălui a fost destul de ciudată vizavi de întrebarea fiului, pentru că, desigur nu se aştepta la o astfel de întrebare inteligentă şi destul de complicată.

Am fost extrem de atentă la mimica feţei lui şi la felul cum va explica copilului proveninţa lui în această lume.

Dar, mare mi-a fost mirarea şi dezamăgirea totodată când, tot ceea ce a putut să spună acest “om matur” copilului său, după ce a zâmbit forţat, ca şi când ar fi fost prins într-o capcană, a fost: Ei cine să te aducă…BARZA!!!

Când am auzit acest răspuns aberant, am simţit nevoia să intervin ca să repar” greşeala ” tatălui şi să îi spun copilului adevărul, atât cât poate percepe el şi am spus:

-De ce nu îi spuneţi copilului adevărul? De ce vreţi să vă ” prostiţi ” copilul în faţă ca mai apoi, mergând pe teoria dvs, să  îl expuneţi altor copii sau adulţi şi să râdă de el, doar pentru simplu fapt, că dvs. aveţi o “jenă” sau  comoditate în a-i explica copilului în câteva cuvinte cum stau lucrurile?

Dacă va afla adevărul de la alţii, cum o să “o mai daţi la întors”? Copilul îşi va pierde încrederea şi respectul pentru că l-aţi minţit şi nu l-aţi tratat cu respect, ca un om mare.

Apoi, m-am întors către băiat şi i-am spus:

-Pe tine nu te-a adus barza. Tu nu eşti fiu de barză, eşti fiu de OM. Ai venit de la Doamne Doamne şi te-ai născut datorită iubirii dintre mămica şi tăticul tău.

Ce m-a surpris plăcut este că, băiatul s-a întors către tatăl său şi i-a zis:

-Tati, eu ştiu că nu barza m-a adus  ci am venit de la mama din burtică!

Mare mi-a fost bucuria să aud astfel de vorbe de la micuţul băiat.

Atunci i-am spus tatălui că ar fi bine să trateze cu seriozitate, toate discuţiile şi să caute să îi răspundă corect copilului său la toate întrebările; aceşti copii nu pot fi păcăliţi şi nu mai merge să îi ducem cu vorba, mai ales că ne dorim să devină nişte copii isteţi, de nădejde, nu simpli roboţi, pe care să îi manipulăm noi sau societatea cum dorim.

Faptul că au trupuri micuţe, nu înseamnă că nu au personalitate proprie şi discernământ. Am face mai bine dacă i-am trata cum se cuvine, cu respect şi cu o grijă deosebită, dacă vrem să ajungă persoane morale în viaţă şi să ne respecte.

Ei sunt destul de inteligenţi de la Însuşi Creatorul nostru, ca să mai poată fii ” prostiţi” cu intenţie, chiar de proprii lor ” părinţi”. Halal părinţi!

Chiar tatăl copilului a mai adăugat după aceea:

-Chiar şi ăsta mic de nici un an, să vezi ce bine se descurcă pe tabletă!

Morala este:

Trebuie să îi tratăm pe copii cu maximă seriozitate şi să nu “dispunem” de ei ca şi când ar fi “numai ai noştri”, pentru că NU ESTE AŞA. Ei au individualitate proprie, vin aici pe pământ şi se nasc din părinţi “lumeşti” care au responsabilitate maximă în faţa lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia acestor copii. 

Dacă părinţii nu îi cresc cum se cuvine, să nu se mai întrebe sau să se plângă vreodată de ce copiii lor nu îi respectă sau au ajuns ca ” vai de ei”.

Meseria de părinte nu o poate face orişicine. Trebuie mai întâi să îţi doreşti să fii un bun părinte şi cel mai bun model pentru copil.

Copilul înainte de orice îşi copiază părinţii.

Important este să ” aibă ce copia”.

Dacă răspunzi copilului tău”în doi peri”, aşa cum a făcut-o tatăl copilului din exemplul de mai sus, cu nepăsare şi fără nici o logică, aceasta denotă o lipsă de iubire faţă de copilul tău şi chiar lipsă de consideraţie faţă de tine, ca părinte.

Aşa că, toţi ar trebui să îşi ia rolul de părinţi în serios. Chiar şi cei care nu au copii trebuie să iubească şi să trateze toţi copiii cu dragoste şi respect, fie că au sau nu au părinţi.

În definitiv, toţi suntem responsabili pentru ” viitorul nostru” , copiii.

Aşa cum am mai spus într-un alt articol intitulat ” Bucurie şi iubire” copiii, vin perfect echipaţi de la Dumnezeu cu tot ceea ce le trebuie ca să fie modelul nostru, întrucât majoritatea din noi am uitat de esenţa noastră divină.

Ei sunt perfecţi aşa cum vin de la Dumnezeu: sunt sănătoşi,frumoşi, deştepţi, înţelepţi ( de câte ori n-am auzit de copii care dau răspunsuri înţelepte adulţilor şi îi lasă pe aceştia cu gura căscată),  au iubire necondiţionată, nu au frică, au bunătate, altruism, alte calităţi.

Iar noi, adulţii, ce facem? Venim şi “distrugem” tot acest arsenal de însuşiri deosebite cu care se naşte un copil de la Divinitate şi încercăm să le impunem comportamentele şi ideile noastre stupide, de cele mai multe ori. Ba încercăm ( unii doar, sper puţini la număr) să le inducem stări de tensiune, anxietate, emoţii negative, resentimente şi să îi transformăm în cu totul alte persoane decât ni i-a lăsat Dumnezeu şi să ne plângem de ei.

Cel mai bine e să le dăm copiilor posibilitatea de a lua propriile lor decizii înţelepte, după ce am avut grijă să le fim ghizi buni şi în ceea priveşte gândirea, cuvintele şi faptele noastre şi să nu îi schimbăm după bunul nostru plac.

Spune-mi cum îţi sunt copiii ca să îţi spun cine eşti! Ar putea fi un alt proverb valabil.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

 

0 comments