Uitarea de sine

Uitarea de sine

Mai 30
Apreciaza postarea si da mai departe...

Recent am trecut printr-o întâmplare care m-a marcat şi ar putea să mă marcheze mult timp de acum încolo. Se pare că, din când în când viaţa ne dă câte o atenţionare ca să conştientizăm cine suntem cu adevărat, de ce suntem aici şi pentru cât timp ( foarte scurt), ca să nu ne facem planuri deşarte în ceea ce priveşte viaţa şi lungimea zilelor noastre.

În urma acestei întâmplări am realizat încă o dată (sper de data asta definitiv) că viaţa pe acest pământ este asemeni firului de aţă care se poate rupe în orice moment, că planurile pe care ni le facem sunt zadarnice şi, cel mai grav este faptul că oricând finalul vieţii ne poate prinde nepregătiţi.

Cu alte cuvinte, trăim cu impresia ca şi când n-am muri niciodată. Ne avântăm în tumultul acestei vieţi ca şi când treburile noastre pe această planetă nu s-ar încheia niciodată.

Tocmai de aceea ne făurim vise, ne facem planuri de tot felul, avem dorinţe şi ambiţii de nestăvilit, întrucât avem falsa impresie că vom exista veşnic pe pământ.

Vrem să facem totul prin posibilităţile noastre şi să ne clădim casa, căminul, cariera, prestigiul, poziţia socială  şi bunăstarea materială, gândindu-ne că toate acestea le putem realiza fără ajutorul lui Dumnezeu.

De fapt, Egoul (mândria, aroganţa) este cel care ne ţine departe de Sursa noastră dumnezeiască şi ne împiedică să ne manifestăm ca fiinţe eterne ale Iubirii şi Bucuriei necondiţionate.

Datorită Egoului nostru trecem prin suferinţe şi boli, depresii, felurite dependenţe şi patimi care ne răpesc bucuria de a trăi.

El este cel care ne îndeamnă să credem că nu datorăm nimănui nimic pentru vieţile şi acţiunile noastre şi nu contează dacă prin “satisfacerea” tuturor dorinţelor şi nevoilor putem face rău şi altora în jurul nostru.

Trăim viaţa pe pilot automat fără să ne gândim că orice secundă, oră, zi, luni, ani sunt o binecuvântare din partea lui Dumnezeu că încă mai suntem în viaţă.

Nu ne gândim şi nu mulţumim pentru această binecuvântare şi ne continuăm viaţa în mod letargic, fără a conştientiza valoarea şi importanţa ei şi fără să observăm sensul şi menirea existenţei noastre.

Am uitat cine suntem şi ne bazăm numai pe realizările noastre exterioare sau pe poziţia socială ca modalităţi prin care să ne putem evalua.

Astfel, devenim dependenţi de alţii şi de opiniile lor, ca şi cum am avea nevoie de aprobarea lor continuă.

Identificarea cu persoane fizice sau sociale, cu obiecte, valori, etc ne face să nu mai fim conştienţi de miracolul vieţii şi de sursa eternă din noi.

Uităm că suntem suflete, fiinţe spirituale. În această uitare de sine, uităm de asemenea şi ceea ce sunt ceilalţi, iar rezultatul acestei uitări constituie o lipsă de respect la toate nivelurile.

Pierderea conştiinţei de suflet este motivul principal pentru care ne simţim goliţi, nefericiţi, înşelaţi, deprimaţi, disperaţi şi toate celelalte sentimente negative la un loc.

Uitarea de sine este motivul cel mai elocvent pentru care ne pierdem capacitatea de a ne simţi minunat, pe lângă alte 3 motive şi anume iluzia identificării, pierderea legăturii cu Dumnezeu şi pierderea timpului ca resursă inestimabilă.

Am uitat de scânteia divină din noi, singura care ne poate da pacea, serenitatea.  Doar avându-l pe Dumnezeu ca Tată, Mamă, Profesor, Prieten, putem trăi viaţa într-o deplină stare de mulţumire, ştiind că doar prin El suntem compleţi.

Doar în aceste condiţii, nu se va mai naşte în noi nici o atitudine sau nevoie egoistă care să ne atragă în capcana posesiunilor de orice fel, a obligaţiilor sau ataşamentelor care anulează şansa de a ne simţi minunat.

Golul din noi nu se poate umple agăţându-ne de ceilalţi, de etichete, sau de falsa strălucire; golul poate fi umplut numai de El.

În starea originară, ca suflete, ne simţim liberi şi echilibraţi. Avem acele calităţi originare de pace, puritate, dragoste, fericire. Doar trebuie să ne amintim cine suntem cu adevărat. Cine sunt Eu cu adevărat.

Să revenim la starea de libertate şi fericire şi să ne simţim cu adevărat minunat, regăsindu-ne pe noi şi pe Dumnezeu. Când facem un pas către Dumnezeu, El face o mie de paşi către noi.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

0 comments