Vremea socotelilor

Vremea socotelilor

Ian 01
Apreciaza postarea si da mai departe...

La mulţi ani suflet drag! Iată-ne aşadar în prima zi a anului 2016! Eu şi tu! Să îi mulţumim Domnului că ne-a îngăduit să sfârşim cu bine anul 2015 şi pentru că ne-a dat o nouă şansă la viaţă în 2016!

Un nou an înseamnă o nouă şansă de a începe o altă viaţă, mai bună. Să profităm cu toţii de această oportunitate, din plin!

Fiindcă sfârşitul se îngemănează cu începutul, acum este vremea bilanţurilor, a celor mai sincere socoteli pe care le facem, nu cu mintea, ci cu inima.

Ne dăm seama că a mai trecut un an din viaţă pentru că timpul este implacabil şi nu ţine cont de vrerea noastră ci doar îşi urmează în mod consecvent traiectoria sa ascendentă.

O fii bine, o fii rău, numai bunul Dumnezeu ştie! Cert este că, dacă ne situăm pe axa timpului pe la mijlocul vieţii noastre, nu prea suntem deloc încântaţi de trecerea lui, care de fapt este în defavoarea noastră.

Nu îmi doresc să fiu dramatică, ci doar realistă, pentru că timpul zboară repede şi odată cu scurgerea lui trece şi viaţa mea pe acest Pământ.

Sunt conştientă că nu am venit să petrec o veşnicie pe această planetă, pentru că sunt “din eternitate” şi va trebui, la un moment dat, să îmi continui călătoria spre alte spaţii sau dimensiuni infinite, din care provin.

Pentru  că sunt din Dumnezeu şi sunt creaţia Lui, sunt de natură divină şi nimeni nu îmi poate infirma acest statut.

Doar că, m-am obişnuit o vreme (predestinată de sus) cu oamenii din anturajul meu şi am partea mea de responsabilitate, alături de ceilalţi oameni la realizarea Împărăţiei Sale, a Păcii şi a Iubirii, chiar aici, pe această planetă tensionată.

Viaţa ne-a fost dată într-un scop mult mai măreţ decât cred unii (cei mai mulţi care încă nu s-au descoperit pe sine) şi anume să descoperim harul Duhului Sfânt pentru noi şi să ne împlinim menirea prin talentul, aptitudinile şi înzestrările noastre hărăzite prin naştere.

Pentru că 2015 este trecut, iar 2016 este prezent, acum este timpul regretelor şi deopotrivă al angajamentelor vizavi de noua viaţă.

Este timpul să ne răspundem în modul cel mai serios la întrebarea: Ce am făcut cu “talanţii” care ni s-au dat, cu darurile care ni s-au împărţit şi anume, darurile duhovniceşti, spirituale?

Conform pildei talanţilor ( ev.Matei 14:30), am risipit noi, oare, aceste daruri, aceşti talanţi sau i-am făcut să se înmulţească, fiind mai roditori, punându-i în slujba semenilor noştri?

Tot ce facem, fie că realizăm sau nu acest fapt, este numai în slujba semenilor noştri.

Însă, aceştia nu sunt doar cei din casa sau familia noastră, sunt toţi oamenii, indiferent de etnie, naţionalitate şi convingeri religioase.

Cei care fac diferenţieri între oameni sunt cei rătăciţi şi fac parte “din oile pierdute ale casei lui Israel” ( ev.Matei 15:24), din lipsă de cunoaştere şi interpretări eronate.

În acest verset este o figură de stil, pentru că Dumnezeu nu este doar pentru evrei ci pentru toţi oamenii, însă poporul evreu este un popor important, din al cărui arbore genealogic face parte şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Darurile spirituale au fost împărţite şi diversificate, astfel ca toţi să avem contribuţia noastră importantă în această lume.

Nu toţi putem fi, spre exemplu, profesori, sau medici, sau avocaţi, brutari, agricultori şamd. Dacă toţi am avea aceleaşi înclinaţii nu ne-am mai putea ajuta reciproc şi nu în mod complementar.

Complementaritatea darurilor este o bază pentru cooperarea şi solidaritatea între oameni.

Darurile încredinţate de Dumnezeu în mod diferit ca număr, fel şi intensitate sunt prilej de bucurie dar, ele sunt şi purtătoare de RESPONSABILITATE.

Aceste daruri sunt primite CU CONDIŢIA CULTIVĂRII ŞI ÎNMULŢIRII LOR, SPRE BINELE COMUNITĂŢII.

Cei ce-au primit mai multe daruri, sau au fost înzestraţi cu mai multe calităţi, au datoria de a oferi mai mult din ce au primit.

Nu trebuie invidiaţi oamenii care au primit mai multe daruri, pentru că aceştia au şi mai multe responsabilităţi în faţa lui Dumnezeu pentru felul cum şi-au distribuit talanţii în comparaţie cu cei care au primit daruri mai puţine.

“Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere“ (Luca 12, 48).

Aşadar, acum e vremea regretelor pentru:

-tot ce aş fi putut face mai bine şi nu am făcut;

-faptul că aş fi putut să am mai multă înţelegere, compasiune şi toleranţă pentru unii semeni şi nu am avut;
-faptul că aş fi putut ierta mai mult şi nu am făcut-o;

-faptul că aş fi putut dărui mai mult şi n-am dăruit cât ar fi trebuit;

-faptul că nu am oferit mai mult din timpul meu şi nu am păstrat legătura cu familia, rudele mai apropiate şi prietenii dragi, cum s-ar fi cuvenit de fapt;

-faptul că nu am perseverat mai mult în credinţă, iar miracolele nu ar fi întârziat să apară şi efectele acestora s-ar fi manifestat mult mai devreme pentru binele meu;

-faptul că aş fi putut face mai multă milostenie decât am făcut.

Este şi vremea angajamentelor:

Nu mă mulţumesc doar cu ce am reuşit să realizez până acum, ci îmi doresc să reuşesc să fac lucruri mai mari, pentru mine, cât şi în slujba semenilor mei, în funcţie de ceea ce mi-a fost hărăzit să fac.

Îmi doresc să fac tot ceea ce îmi este în putinţă ca să fiu în perfectă legătură şi armonie, atât pe verticală, cu Dumnezeu, cât şi pe orizontală, cu mine însămi şi cu toţi oamenii.

Să realizez, de asemenea, toate acele lucruri, de suflet, pe care încă nu am reuşit să le fac.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

0 comments