Atunci cand nu va mai exista carare de la om la om….

Atunci cand nu va mai exista carare de la om la om….

dec. 26

Potrivit DEX, românul este o persoană care aparține populației României, sau care este originar din România.

La vremea când a fost întocmit Dicționarul Limbii Române, cu siguranță, era de neconceput să se dea o altă definiție, întrucât locuitorii români la acea dată, erau toți stabiliți în granițele țării lor, erau suverani și își duceau traiul nestingheriți, își vedeau de munca lor, de familiile lor, de religia și tradițiile lor, de valorile lor naționale și culturale.

La acea vreme, oamenii, își iubeau glia strămoșească, erau solidari unii cu alții, se ajutau reciproc, se distrau împreună la nunți, botezuri, cumetrii, plângeau împreună când murea cineva drag sau cunoscut, aveau mai multă toleranță unii față de ceilalți și nu păstrau ranchiună dacă, pe alocuri, mai aveau diferende de orice natură.

Bineînțeles, acest lucru se petrecea mai mult la sate, sau în comunitățile mici, acolo unde oamenii se cunoșteau între ei și participau toți la viața comunității.

Însă, nu numai la sate era această armonie, ci și în orașele mai mici, chiar și în cele mai mari, acolo unde oamenii din blocurile cu patru, opt sau zece etaje, oamenii formau adevărate comunități și se cunoșteau unii pe alții.

Pentru că nu era atâta tehnologie, sau televiziunea prin cablu, care să îi țină cu ochii holbați în cutia televizorului sau cu ochii în telefonul mobil, în general, după orele de muncă, sau la sfârșitul săptămânii, oamenii ieșau afară, în parcuri, ca să se plimbe, sau se întâlneau în fața blocului, unde fiecare povestea ce s-a mai întâmplat în comunitate, ori vorbeau despre ei înșiși și familiile lor.

Copiii, în acea vreme, își trăiau copilăria, în adevăratul sens al cuvântului și se simțeau bine unii cu alții, jucau jocuri, formau echipe, campionate de fotbal, sau alte jocuri cunoscute în societate, erau sănătoși, viguroși și fericiți.

Chiar dacă iernile erau mai aspre, oamenii erau mai căliți, gripa sau răcelile erau considerate normale pentru trecerea de la un anotimp călduros la altul mai rece, aveau anticorpi și se tratau mai mult naturist, cu ceaiuri din plante, cu polidin sau penincilină românească (excepționale !) și viața își urma cursul ei, în simplitate și cu bucurie. ( p.s.: e și normal aceasta, întrucât atunci nu aveau cum să pătrundă gunoaiele uniunii europene și ale sinistrelor corporații farmaceutice).

Îmi amintesc că ori de cîte ori răceam, mama îmi făcea repede polidin și a doua zi, efectiv nu mai aveam nimic. Atât de bune erau institutele de cercetări medicale și laboratoarele farmaceutice de la noi, pentru că toată lumea își făcea treaba cu profesionalism și responsabilitate, fără urmă de interes pecuniar, ci doar din omenie.

Pe atunci, doctorii erau doctori, chimiștii erau chimiști, profesorii erau profesori, economiștii erau economiști, inginerii erau ingineri, nimeni nu se amesteca în treburile celorlalți, dacă nu erau de specialitate, așa cum vedem în zilele noastre când majoritatea ministerelor de diferite domenii sunt conduse de neaveniți, majoritatea conducătorilor acestora fiind numiți politic.

Dar să revenim și să continuăm despre tema armoniei care domina în trecut populația României.

Prin anii 1960, cam până în 1980, mi a povestit un vecin mai în vârstă din bloc că, era așa o bună înțelegere și pace, între vecinii, încât avea încredere și nu ținea niciodată ușa încuiată de la intrare.

Putea să intre în hol vecinul sau vecina de pe palier și să întrebe: Vecine, ești acasă?

La el în casă, cu toate că spațiul din apartament nu era foarte generos, de sărbători, în special de Paște și Crăciun, de zile de naștere și onomastice, se dădeau petreceri, vecinii contribuiau și ei, cu bucate sau băuturi, în special vin și țuică curată, aduse de la țară și totul era perfect.

Copiii mai mari din bloc aveau grijă de copiii mai mici și nu se făcea deosebire între copii; părinții acceptau copiii altora, îi primeau la ei în casă, atunci când aceștia nu aveau cu cine să stea, fiind singuri acasă.

Mi-aduc aminte că, atunci când s-a aflat că a decedat tatăl meu, deja la ușa apartamentului meu veniseră mai mulți vecini(e) ca să îi aprindă o lumânare.

Atât de empatici erau oamenii!

Dacă ești mai în vârstă, sau dacă faci parte ca și mine din generația copiilor născuți între 1960-1980, e imposibil să nu îți aduci aminte aceste lucruri ( sau de altele și mai bune) și să nu te întristrezi sau chiar să te podidească plânsul de amărăciune pentru ce trăim noi astăzi, în comparație cu ce a  fost și am trăit, gândind atunci că mai rău de cât am trăit în comunism nu se putea.

Și, uite că s-a putut. Trăim astăzi mai rău decât atunci, majoritatea dintre noi avem sufletele întristate, suntem îngrijorați, înspăimântați de ce o să mai urmeze și descurajați de oamenii politici și nu numai, cât și de vremurile de pe urmă care vor veni.

Nu contează câte bununri materiale ai acumulat, câtă avere exprimată în case și mașini posezi, toate acestea nu te vor face in veci fericit, atâta vreme cât tu, române, ești golit pe interior, ești în suferință sufletească și trupească.

Toți, cu foarte puține excepții, tânjim și ne este dor de armonia vremurilor de odinioară, în care oamenii aveau omenie, empatie, solidaritate, încredere unii în ceilalți.

Această încredere s-a pierdut, cum s-a pierdut și iubirea față de familie chiar și de glia strămoșească.

Pe mulți dintre români, păgânismul și iubirea de arginți le-a schimonosit și le-a urâțit sufletele.

Nu mai sunt românii cei adevărați, iubitori de pământ, de glia strămoșească, de valorile naționale și de Dumnezeu.

Au rămas foarte puțini români adevărați, cu siguranță în cătunele uitate din munții României, oamenii autentici, care nu au fost schimbați de vremurile anarhice și de tehnologie.

Numai în România, pot să existe, un Ion al Aglanetașului, așa cum spune dnul Călin Georgescu.

Astfel că, românii adevărați, sunt doar cei care nu s-au lăsat schimbați de vremurile anarhice și nu și-au schimbat valorile naționale sau și-au urâțit sufletele.

Definiția din DEX, ar trebui să sune cam așa : Românul cel adevărat, locuitor neschimbat al Daciei Străbune, iubitor de neam și țară, curajos, dârz, harnic și înțelept.

Restul locuitorilor sunt de tranzit, întrucât nu mai au nici o legătură cu valorile acestui pământ.

Acest Pământ este Sfânt. Pe acest Pământ se va face, în cele din urmă, o drastică triere, o curățenie, întrucât am avut o viziune:

Dumnezeul, Creatorul Unic, Suprem își avea scaunul imens de domnie, între Pământ și Cer, având picioarele așezate pe Pământul românesc.

Chiar dacă El îngăduie anumite lucruri aparent rele să se petreacă pe acest Pământ, este pentru ca românii să își învețe lecția și să iasă din adormire.

Însă, niciodată acest Pământ nu va fi cucerit. Tradătorii, cât și atacatorii acestui neam, vor fi până la urmă nimiciți.

Vedem asta, în istorie. Nimeni nu  va putea să facă nimic niciodată cu acest Pământ, pentru că este Pământul Lui.

Noi trăim acum Apocalipsa prezisă de Apostolul Ioan cu 2000 de ani în urmă.

Un sfânt sihastru a fost întrebat: Părinte, când va fii sfârșitul lumii?

Sihastrul a răspuns: Atunci când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin. Atunci când nu va mai fi dragoste și înțelegere creștinească între frați, rude, între creștini și între popoare!

Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, atunci va fi sfârșitul lumii.

În concluzie, trăim timpurile de pe urmă, căci tot ce a spus sihastrul se întâmplă astăzi, cu predilecție.

Stă în puterea noastră să recunoaștem vremurile și să le schimbăm, schimbându-ne în primul rând pe noi înșine.

Stă în puterea noastră să revenim la vremurile de unitate, pace și armonie.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *