Realizarea Dumnezeului interior

Realizarea Dumnezeului interior

May 08
Apreciaza postarea si da mai departe...

Trezirea spirituală în Noua Energie presupune realizarea Dumnezeului interior, conştientizarea că dincolo de corpul fizic, în fiecare fiinţă umană, există o PUTERE DIVINĂ, care stă adormită în noi, până la momentul trezirii noastre.

Din momentul în care această trezire are loc, noi intrăm pe un nivel de conştiinţă superior, iar percepţia asupra realităţii cotidiene şi a existenţei noastre se schimbă pentru totdeauna.

Peste tot în Marele Univers şi Micul Univers (corpul fizic) există Divinul, sau energia necreată numită Dumnezeu, care ţine totul (planete, galaxii, corpul în sensul că inima bate, fără să te întrebe pe tine dacă îi dai voie, sângele circulă în corp şi transportă nutrienţii la organe, etc.) în perfectă stare de funcţionare, iar când un om se întrupează, o scânteie din energia Lui, a Universului, se pogoară în acel om.

Asta înseamnă că o parte din Divin se manifestă în orice om şi este important să realizezi că îl ai pe Dumnezeu în tine.

Înseamnă că, corpul fizic, celulele din care el este alcătuit, au conştiinţă proprie, altfel nu ar fi în stare să funcţioneze şi s-ar opri mecanismul, întrucât corpul poate fi comparat cu un mecanism, cu o maşinărie care funcţionează pe principii divine, stabilite chiar de către Creatorul acestei maşinării.

Astfel că, dacă îî permiţi Divinităţii să lucreze spre binele tău, dacă vei asculta corpul, intuiţia, mesajele subtile, vei fi ajutat în orice privinţă, întrucât vei fi aliniat cu El şi prin El, te vei bucura de Lumină, Iubire, Armonie, Relaţii divine, Abundenţă Financiară şi Libertate Totală.

În concluzie, tu faci parte din Divin şi El este parte din tine. Deci, nu eşti singur(ă) niciodată. Faci parte din Creaţia Universală.

Odată ce vei înţelege acest lucru, vei lăsa toate neliniştile, toate fricile şi toate angoasele, deoparte.

Vei trăi permanent starea de fericire, deoarece simţi că El este prezent tot timpul în tine.

Indiferent ce statut ai în această lume, vei simţi permanent o fericire lăuntrică, care îţi va îmbogăţi viaţa şi ţi-o va transforma din toate punctele de vedere.

De când există religiile, sau organizaţiile spirituale, noi am fost învăţaţi că Dumnezeu este undeva în Cer, în afara noastră şi că trebuie să facem anumite ritualuri ca să ajungem la El, altfel nu ne ascultă rugăminţile sau rugăciunile.

Chiar dacă multe din aceste organizaţii au avut intenţii bune la început, de-a lungul funcţionării lor, mesajul lor a fost distorsionat, a contat mai mult existenţa lor, dăinuirea lor, decât împuternicirea omului şi conştientizarea propriei lui Divinităţi.

Pentru acestea a contat mai mult să fii în serviciul lor, “a lui Dumnezeu”, să contribui prin donaţii, etc şi să practici ritualuri conform dogmelor acestora.

Altfel, dacă nu faci acestea, ţi se spune că nu eşti pe calea potrivită, te aşteaptă iadul şi îţi trăieşti viaţa întreagă într-o permanentă frică, într-o veşnică stare de înfricoşare, de ruşine că nu eşti destul de bun în ochii lui Dumnezeu şi de învinovăţire.

În zilele noastre sunt atât de mulţi oameni deprimaţi, înfricoşaţi, în umilinţă totală pentru că nu îşi trăiesc viaţa, de frică să nu încalce regulile impuse de autorităţile dogmatice sau de orice natură ar fi ele.

Îi vedem cum ascultă obedienţi tot ce li se spune de către acestea, cum nimeni nu-şi pune nici o întrebare, nu cercetează, nu îşi asumă propriile vieţi şi sunt mereu la cheremul acestora, ca să li se spună ce să facă.

Aceşti oameni spun adeseori: Păi, nu ai auzit ce a zis cutare preot, cutare pastor, cutare guvernant, să nu faci, aia, sau ailaltă? Păi, de ce să facem, că ei ştiu mai bine.

Aceşti oameni sunt închişi şi limitaţi în propria viaţă. Cu siguranţă, aţi auzit de cazuri în care un animal sălbatic, de exemplu, un urs, a fost eliberat din cuşca în care a stat ani de zile într-o grădină zoologică.

Când i s-a deschis cuşca, a stat tot în perimentul cuştii, mişcându-se când înainte, când înapoi, fără a fi interesat să meargă mai departe şi să exploreze locul în care se află.

A făcut ce a fost învăţat să facă: să trăiască într-un spaţiu limitat, să zicem de 3 metri, şi să se învârtă în acel spaţiu, ca să fie privit de oamenii de la zoo.

Doar în momentul în care a fost adus în sălbăticie, forţat de împrejurări, ca să se descurce de unul singur, a început să exploreze, şi treptat, a reuşit să revină la adevărata lui viaţă, care îi fusese confiscată.

Putem face o analogie şi cu oamenii, întrucât sunt foarte mulţi care vieţuiesc asemeni ursului care a fost prizonier ani la rând şi a trăit într-o cuşcă.

Aceste autorităţi au putere asupra oamenilor, pentru că oamenii şi-au cedat puterea acestora. Acum, ei trebuie să asculte, să nu crâcnească, să nu gândească şi să ia de bune toate învăţăturile acestora, care multe sunt mai mult umane, decât spirituale.

Aceste stări de lucruri sunt valabile în Vechea Energie, care există acum pe Pământ, iar acestea nu vor dispărea dacă oamenii le întreţin fiinţarea.

Atât timp cât oamenii vor continua să funcţioneze într-o stare de conştiinţă şi conştienţă foarte joasă, este posibilă împlinirea profeţiilor din Cartea Apocalipsei a Sfântului Apostol Ioan, în care Antihristul preia conducerea omenirii, în care au loc tot felul de conflicte, cataclisme ale naturii, etc, întrucât se continuă lupta dintre Bine şi Rău, Întuneric şi Lumină, Adevăr şi Minciună, etc.

Atâta timp cât oamenii vor fi implicaţi în Dualitate, în conflicte (care sunt specialitatea Vechii Energii), ei nu îşi vor putea realiza Dumnezeul interior.

De aceea, este bine ca omul să stea departe de conflicte, de polemici politice şi, în prima fază, să se obişnuiască să fie OBSERVATOR NEUTRU, să nu judece lucrurile ca fiind albe sau negre.

Aceste vremuri sunt caracterizate de polarizare. Atâta timp cât nu există Unime, şi unii vor fi de partea unei tabere şi alţii de partea altei tabere, conflictele şi lumea polarizată nu va dispărea. Această polarizare va aduce tot mai multă suferinţă şi neliniştile oamenilor nu se vor termina.

Acum, pe planetă, există o bătălie între Forţele care sunt de partea Luminii şi Cele care sunt de partea Întunericului.

La un moment dat, vine o forţă energetică exterioară, care în principiu, poate schimba dinamica acestei bătălii, pentru că nici întunericul, nici lumina nu câştigă pentru totdeauna.

Asta înseamnă că într-o perioadă de timp pare că va câştiga Întunericul, într-o altă perioadă câştigă Lumina, însă deodată, intră acest al treilea element care se cheamă Dumnezeu, Lumina, Spiritul Etern, Conştiinţa, cum vrei să îi spui, şi care pentru un timp va cauza şi mai multă polaritate.

Este ceea ce vedem pe planetă acum.

Este ca şi cum se intensifică lupta dintre acestea două polarităţi, până la extenuare. După care, se vor opri, pentru a merge mai departe.

De aceea, nu ar trebui să fim parte a acestei bătălii, întrucât doar Divinitatea poate restabili echilibrul pe această planetă.

Pur şi simplu, lăsăm lucrurile să fie; aceste forţe îşi fac treaba lor, în timp ce noi ne-o facem pe a noastră.

Noi suntem aici pe planetă, pentru un cu totul alt motiv. Suntem aici ca să strălucească lumina din interiorul nostru, ca standard care aduce echilibrul şi face ca viaţa, în această ţară, pe această planetă să continue.

G.S.

www.eusuntdivin.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *